Misiune infernală: Andrei Ivan a ajuns la un salariu colosal în Rusia, dar va avea o viaţă grea. Cine e rivalul său în atac

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Ivan (stânga) a adunat 19 goluri şi 13 pase decisive în 101 de apariţii în tricoul celor de la CS U Craiova. FOTO: Hepta

CS U Craiova ţinteşte, la nivel declarativ, câştigarea campionatului, însă şi-a vândut cel mai bun jucător în Rusia după doar un meci. Atacantul de 20 de ani a semnat cu FK Krasnodar pentru trei milioane de euro.

În fotbalul românesc, goana după bani e principalul obiectiv pentru toate echipele din Liga I şi poate doar Viitorul lui Hagi, cu investiţiile făcute în tineri, reprezintă o excepţie de la regulă.

În rest, cum apare un fotbalist mai răsărit, el e vândut la prima ofertă mai mare, fără ca echipa de care aparţine să mai ţină cont de obiective şi de performanţe. O dovadă în acest sens e transferul lui Andrei Ivan la FK Krasnodar, echipa care s-a clasat pe locul 4 în prima ligă din Rusia în sezonul trecut.

Vârful oltenilor a fost titular în prima etapă, în victoria cu CSMS Iaşi, scor 2-0. Ivan a bifat 69 de minute şi a oferit pasa de gol din care Băluţă a deschis scorul. La 72 de ore după acest meci, CS U Craiova a anunţat vânzarea atacantului de 20 de ani. Ruşii vor plăti trei milioane de euro, încă de acum, iar dacă Ivan va confirma şi va îndeplini nişte cifre stabilite în contract, atunci craiovenii vor mai încasa un milion de euro.

FK Krasnodar i-a oferit un contract pe cinci ani fostului craiovean cu un salariu stagional de 500.000 de euro pe sezon.

Misiune infernală pentru titularizare

La noua sa echipă, Andrei Ivan va avea o misiune dificilă pentru a prinde primul „11“. Asta deoarece, FK Krasnodar l-a păstrat în lot pe Fyodor Smolov (27 de ani), un atacant care a înscris 38 de goluri în campionat în ultimele două sezoane. Iar în stagiunea trecută, Smolov s-a clasat chiar pe primul loc în topul marcatorilor cu 18 reuşite.

În plus, FK Krasnodar l-a transferat de curând şi pe vârful brazilian, Wanderson (22 de ani), adus de la FC Salzburg. Ruşii şi-au întărit serios echipa şi pentru că se pregătesc pentru turul III preliminar al Ligii Europa, acolo unde vor întâlni învingătoarea duelului Slovan Bratislava – Lyngby. În tur, danezii s-au impus în Slovacia cu 1-0.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă