Mirel Rădoi: „N-avem valori, dar vom lupta!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul căpitan al Stelei cere sprijin deoarece actuala naţională nu se ridică la nivelul generaţiilor trecute. Rădoi crede că suntem totuşi favoriţi la locul doi. Jucătorul lui Al Hilal a clasat România pe poziţia secundă în topul favoritelor din grupa noastră de calificare la Euro 2012.

După ce preşedintele FRF a spus că „este greu să ne calificăm la Europene", Mirel Rădoi i-a transmis lui Mircea Sandu să aibă mai multă încredere în selecţionata lui Răzvan Lucescu. „Poate că nu avem valoarea altor generaţii, dar vrem ca toată lumea să fie alături de noi. Vom lupta până la ultima picătură pentru această calificare", l-a asigurat Rădoi pe „Naşul" de la Casa Fotbalului.

„Eu am mare încredere în colegii mei, poate că va trebui să sacrificăm spectacolul în favoarea rezultatului. Nu mai avem valori individuale şi trebuie să ne concentrăm pe echipă", a continuat fostul căpitan al Stelei.

Mirel a vorbit concret şi despre şansele de calificare la Euro: „Franţa este favorită. România vine pe locul doi, alături, de Bosnia şi Belarus. Va trebui să luăm şase puncte, apoi poate vom merge în Franţa cu lotul întreg. Chivu e o pierdere importantă pentru meciul cu Albania, pentru că nu avem mulţi jucători de valoarea lui". Un alt fundaş cu un trecut glorios, Cosmin Contra, a fost chemat de Răzvan Lucescu la echipa naţională, după aproape un an şi jumătate de pauză.

Selecţionerul a explicat opţiunea lui: „Avem nevoie de experienţa lui. I-am spus mai demult lui Contra că-l voi chema dacă am nevoie de el, iar acum i-am dat un telefon şi a acceptat imediat. Sunt sigur că ne va ajuta în aceste meciuri".

Skela: „Dacă batem cu 6-1, nu ne crede lumea"

Fostul jucător al nemţilor din liga a treia, Koblenz, Ervin Skela, acum fără angajament, spune că echipa sa poate să învingă România cu o diferenţă mare de scor. „Putem să batem şi noi cu 6-1, dar sper ca atunci să nu zică lumea că a fost meci aranjat. Echipa Albaniei e cu totul alta, am schimbat antrenorul, mentalitatea, iar absenţele lui Mutu şi Chivu vor conta foarte mult. Oricum, România nu mai e la fel de puternică ca acum trei ani", a spus Skela. În timp ce antrenorul Josip Kuzhe anunţă că în meciul de azi i-ar conveni şi o remiză: „Am fi mulţumiţi cu un rezultat de egalitate".

"E o notă de pesimism în ce priveşte naţionala pentru că aşa este peste tot în România, în toate domeniile."
Răzvan Lucescu selecţioner România

Avem cea mai slabă grupă din preliminarii!

Conform ultimului clasament al FIFA, dat publicităţii în luna august, grupa D, cea a României, este singura din preliminariile Euro 2012 fără vreo echipă în primele 20 ale lumii. Situaţia s-a creat din cauza căderii libere a Franţei, care a alunecat în câteva luni de pe locul şapte până pe 21.

Pe „tricolorii" lui Răzvan Lucescu îi găsim alte 21 de poziţii mai jos, pe 42, în timp ce Bosnia e pe 57, peste Albania (70), Belarus (78) şi Luxemburg (117). Pe parcursul preliminariilor, misiunea României ar putea fi uşurată suplimentar de o eventuală excludere a Bosniei din competiţiile FIFA şi UEFA ca urmare a implicării politicului în fotbal în cadrul forului de la Sarajevo. În acest sens, o decizie ar putea fi luată în luna octombrie.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS