Mirel Rădoi, discurs tăios la conferinţa sa de prezentare: „Cine nu va face acest lucru, va sta acasă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala României are, începând de astăzi, un nou selecţioner cu care va ataca barajul cu Islanda, programat pentru 26 martie.

Mirel Rădoi (38 de ani) e noul selecţioner al României, însă, pe lângă faptul că va pregăti prima reprezentativă va merge şi cu echipa olimpică la Tokyo pentru turneul de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice din 2020 (22 iulie – 8 august).

Flancat de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, şi de şeful Comisiei Tehnice, Mihai Stoichiţă, Rădoi a fost prezentat în faţa jurnaliştilor. Obiectivul său pe termen scurt va fi calificarea naţionalei la Euro 2020. Indiferent de ce se va întâmpla însă în barajul cu Islanda, Rădoi va rămâne în funcţie şi pentru Liga Naţiunilor şi pentru preliminariile Mondialului din 2022.

Ce a spus Răzvan Burleanu?

*E antrenorul cel mai potrivit pentru a-i întrega pe talentaţii jucători pe care i-am găsit la Campionatul European de tineret, mai ales că la naţională facem un schimb de generaţii.

*Rădoi a reuşit să construiască un grup unit la tineret. E tânăr, energic, e 200% dedicat fotbalului.

*Are experienţa meciurilor decisive ca selecţioner: ne amintim cu toţii de meciul cu Portugalia, în deplasare, pe care l-am şi câştigat şi ne-a conferit calificarea la Euro 2019.

*Are capacitatea de a construi o echipă, un grup învingător cu care să mergem la Euro 2020.

*Îi mulţumesc că a acceptat această provocare în aceste momente dificile, înaintea unui baraj pentru Campionatul European. Felicitări şi multă baftă, Mirel!

*N-a contat, în niciun moment, aspectul financiar în decizia numirii sale în funcţie. De aceea, lucrurile au şi mers foarte repede.

*La 17 decembrie, vom avea o şedinţă de Comitet Executiv la finalul căreia vom valida noul selecţioner de tineret.

Ce a spus Mirel Rădoi?

*Am un gol în stomac pentru că m-am emoţionat! E cel mai înalt rang al antrenorului în România! Aprecierea pe care federaţia o are pentru mine trebuie să o arătăm, împreună cu jucătorii, câştigând acel baraj şi mergând la Euro 2020.

*Sunt mândru să mă aflu în această postură şi sper să ţinem steagul României sus!

*E un obiectiv intermediar calificarea la Euro 2020, contractul nu e doar pentru acest baraj. A contat părerea românilor, n-am putut să rezist tentaţiei. M-a deranjat că s-a spus că jucătorii pe care i-am pregătit la tineret nu pot face faţă la naţionala mare. Nu spun că ne vom califica la Euro 2020, nimeni nu poate să facă aşa ceva. Promit însă solemn că atitudinea se va schimba şi că vom da totul pentru a ajunge la Euro.

*Nu mă aşteptam să ajung aşa de repede la naţionala mare. Trebuie să le muţumesc jucătorilor cu care am lucrat, în vară, la Euro şi băieţilor care sunt acum de la U-21, fiindcă datorită lor am ajuns aici.

*Va trebui să găsim un mix între jucătorii de la tineret şi cei experimentaţi. E foarte greu ca toţi cei de la tineret să facă pasul spre prima reprezentativă şi să aibă şi rezultate. Ne-a arătat asta şi meciul cu Spania! Mai ales că unii dintre ei nu joacă la nivel de cluburi.

*Sincer, nici n-avem timpul necesar să căutăm un lider. Vrem ca forţa grupului să primeze. Trebuie să devenim o familie. Cine vrea să vină la naţională, trebuie să vină de plăcere, cine nu, să stea acasă! Ca să fii respectat, trebuie să respecţi, mai întâi. 

*Dacă sunt mulţumit financiar? Cât am acumulat în cariera de jucător, sunt foarte fericit (râde). Da! Sunt foarte fericit! 

*Nu mă gândeam că voi ajunge la naţională aşa de repede. Ambiţia e cu atât mai mare, când sunt pus lângă aceşti antrenori magnifici! Ambiţia mea e să-mi depăşesc mentorii: Olăroiu, Cîrţu, Piţurcă, dar şi alţii cu care am lucrat.

*Eu cred că 2019 a fost un an bun, dacă suntem la două meciuri de Campionatul European. Va trebui să-l terminăm în primavara 2020 cu o calificare la Campionatul European.

*Nu regret că las tineretul, fiindcă voi lucra cu mulţi jucători de acolo şi la naţionala mare. 

*Vom avea discuţii cu toţi cei care au dat acele declaraţii ca să vedem dacă vor dori să vină la naţională (n.r. – întrebat despre retragerea lui Budescu). Cred că, în momentul de faţă, ei nu erau foarte calmi şi, de aceea, au apărut acele declaraţii.

*Nu există teama că voi fi considerat un antrenor eşuat, dacă voi pierde barajul. Nu m-am gândit la CV-ul meu, când am acceptat propunerea de a fi selecţioner. M-am gândit doar la România.

CITEŞTE ŞI:

Iohannis, monosilabic: Singura frază pe care a rostit-o când a fost întrebat despre numirea lui Rădoi la naţională

Rădoi a fost opţiunea numărul 1 pentru FRF. Mandatul lui nu e pe termen scurt, pe cel puţin 2 ani, cu obiective intermediare. Răzvan Burleanu preşedinte FRF     Mirel Rădoi reprezintă semnalul regenerării fotbalului românesc. El a reanimat spiritul jucătorului român. E foarte important să mergem pe aceeaşi linie. Sper ca Rădoi să aibă dramul de noroc de care avem nevoie cu toţii în viaţă. Mihai Stoichiţă şeful Comisiei Tehnice FRF  
Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Kate a dat detalii despre noul membru al familiei sale și a arătat că știe să coasă la mașină! Prințesa e talentată la croitorie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine