Mircea Lucescu, la un punct de al cincilea titlu consecutiv cu Şahtior. „Il Luce“, despre singurul moment când s-a temut că va rata campionatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inevitabil s-a produs. Mircea Lucescu (68 de ani) va câştiga cel de-al optulea titlu cu Şahtior Doneţk, al cincilea consecutiv!

Pentru a fi matematic campioni, „minerii“ mai au nevoie de un singur punct, în ultimele două etape, cu Zoria Luhansk (d) şi Volin Luţk (a). 

„Să luăm punctul ăla mai întâi! În mod normal, n-ar trebui să mai fie probleme, dar am trăit destule la viaţa mea. Spun că 98% suntem campioni. A fost cel mai greu sezon de până acum, cu cinci echipe puternice în cursă, dar Dnepr nu a mai făcut faţă fizic. A fost un moment când m-am temut pentru titlu, după înfrângerea noastră la Poltava, când Dnepr a trecut pe primul loc, la trei puncte avans. Atunci titlul nu mai depindea de noi“, a spus Lucescu, la Dolce Sport. 

Faţă de o posibilă plecare, din vară, în campionatul Turciei, „Il Luce“ a susţinut că „mai are un an de contract cu Şahtior“, dar că „totul va depinde de cum va evolua situaţia în Ucraina“.

Cu două etape înainte de finalul sezonului, Şahtior Doneţk e lider în Ucraina, cu 59 de puncte, şase peste ocupanta locului secund, Dnepr. 

7 titluri a câştigat Mircea Lucescu cu Şahtior, în cei 10 ani de când este la Doneţk. Al optulea e ca şi acontat

Citeşte şi 

„Republica“ Lucescu. Şahtior Doneţk e aproape de un nou titlu, deşi pierduse prim-planul în Ucraina. Cum s-a „curăţat“ în şapte zile favorita Dnepr

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine