Michael Schumacher trăieşte din amintiri
0După trei mari premii disputate în sezonul 2010 al Formulei 1, revenirea germanului tinde să se transforme într-o poveste tristă pentru septuplul campion mondial. Adrian Popa
A scris istorie în Formula 1, dominând competiţia aşa cum nimeni nu a mai făcut-o de la Juan Manuel Fangio încoace. De altfel, Michael Schumacher (acum la echipa Mercedes GP) este singurul pilot care îl depăşeşte la numărul de titluri mondiale pe legendarul pilot argentinian, având şapte în total, faţă de cele cinci ale lui Fangio. Dar istoria nu ţine loc de prezent.
La 41 de ani, Schumacher şi-a asumat un risc imens la revenirea în competiţie. Acela de a-şi ştirbi imaginea de campion în cazul unor eşecuri pe pistă. E o provocare pe care şi alţi mari campioni, nu numai din Formula 1, şi-au asumat-o. Muhammad Ali sau Michael Jordan sunt doar două exemple de monştri sacri ai sportului care, la revenirea în competiţie la o vârstă înaintată, nu s-au mai ridicat la nivelul cu care îşi obişnuiseră fanii.
Revenirea lui Ali în ring în 1980, încheiată cu o înfrângere, sau cele două sezoane pe care Jordan le-a petrecut la Washington Wizards fără a reuşi calificarea în playoff-ul NBA, au fost momente mai puţin strălucitoare pentru nişte învingători prin definiţie.
Exemplul Niki Lauda
Schumacher are însă în Formula 1 un exemplu de campion care a reuşit să dea peste cap toate calculele de pe hârtie şi să mai cucerească un titlu mondial după o absenţă îndelungată din competiţie. Niki Lauda s-a retras în 1979, după două titluri mondiale câştigate şi a revenit în 1982, pentru ca în 1984 să câştige cel de-al treilea şi totodată ultimul titlu din carieră. Asta în ciuda groaznicului accident ale cărui urme le mai poartă şi astăzi.
Totuşi, Lauda devenea pentru ultima oară campion la 35 de ani, în timp ce Schumacher a revenit în acest sezon la 41 de ani. Cu toate că este un maniac al fitness-ului şi are o condiţie fizică de invidiat pentru un pilot de vârsta sa, Schumi dovedeşte că „stratul de rugină" acumulat în cei trei ani de pauză nu poate fi dat jos cu una cu două.
Rol de mentor
Performanţele sale în primele trei curse ale anului sunt în concordanţă cu aşteptările sale, cu excepţia abandonului din Malaysia, cauzat de o problemă tehnică. Însă sunt departe de aşteptările fanilor care îşi doresc un Schumacher dacă nu victorios din prima, măcar implicat în lupta pentru podium şi, implicit, pentru titlul mondial.
Germanul a adunat nouă puncte până acum, ceea ce în condiţiile actualului sistem de punctaj înseamnă foarte puţin, şi se află la 30 de puncte în spatele liderului Felipe Massa. Nici la debutul din Bahrain şi nici în Australia, în cel de-al doilea Mare Premiu al anului, Schumi nu a rupt gura târgului. La Melbourne, chiar s-a chinuit mai bine de jumătate din cursă în spatele puştiului Jaime Alguersuari, de la Toro Rosso, cu 21 de ani mai tânăr ca el.
În weekendul trecut, în Malaysia, o problemă la roata din spate l-a obligat pe german să tragă pe dreapta încă din turul 10, într-o cursă ce se anunţa promiţătoare după un start bun în care câştigase rapid două poziţii şi se afla pe locul şase. Deocamdată, totul merge „rezonabil de bine" potrivit declaraţiilor sale, iar cei de la Mercedes GP au sărbătorit primul podium, obţinut de Nico Rosberg.
De altfel, acesta declară la aproape fiecare apariţie cât de mult contează faptul că face echipă cu Michael Schumacher, în timp ce septuplul campion mondial îşi asumă rolul de mentor şi se bucură pentru fiecare succes al „discipolului" său.