MESSIanic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lionel Messi

Argentinianul a marcat cinci goluri într-un meci, în partida Barcelona – Leverkusen, scor 7-1, iar lumea fotbalului i-a căzut încă o dată la picioare. „E Dumnezeul fotbalului“, au reacţionat germanii.

În istoria modernă a Ligii Campionilor, niciun jucător nu reuşise să puncteze de cinci ori în 90 de minute.  A făcut-o Messi în Barcelona - Leverkusen (7-1). Cel mai valoros fotbalist din lume e într-o continuă bătălie personală cu recordurile şi cu propriile limite. Într-o partidă fără miză, pornită de la scorul de 3-1 pentru catalani înregistrat în tur, Leo Messi a scris o nouă pagină de istorie.

La doar câteva zile după ce marcase patru goluri într-un meci cu Valencia, argentinianul a plusat, ca la poker. Astfel, contra nemţilor de la Leverkusen, „Puricele" Messi a pişcat de cinci ori, şi cu stângul, şi cu dreptul, şi cu loburi, şi cu şuturi. Ca nimeni altul din 1992 încoace, de când a luat fiinţă actualul format al Ligii Campionilor.

Culmea, înainte de întâlnirea cu Leverkusen, sud-americanul a fost necăjit de o durere de cap, Messi fiind chiar surprins de camerele de televiziune înghiţind o pastilă pe tunelul de la vestiare. Finalul a fost însă altul.  Cu mingea în mână, Lionel a plecat de pe teren cu mina unui copil care a fost cel mai bun la miuţă în acea zi.

Leverkusen, cea mai umilită echipă

În faţa unui Messi absolut fantastic, germanii şi-au scos pălăria: „Este Dumnezeul fotbalului", au scris cei de la „Bild", în vreme ce antrenorul lor, Robin Dutt,  s-a grăbit să-l felicite pe Guardiola, încă înainte de a se termina meciul. Chiar dacă Leverkusen a devenit echipa germană care a suferit cea mai umilitoare înfrângere în Liga Campionilor, nemţii şi-au acceptat condiţia demni.

„Ghinionistul" Cristiano Tello

Pe lângă cele 5 goluri ale lui Lionel Messi, aproape neobservată a trecut „dubla" lui Cristiano Tello. Jucătorul a debutat astfel cu două goluri la prima apariţie în tricoul Barcelonei în Liga Campionilor! Tello are doar 20 de ani şi este considerat un nou produs de succes al academiei de fotbal catalane.

13
este recordul de goluri marcate de un singur jucător într-un meci oficial, deţinut de australianul Archie Thompson.

Ce recorduri a bătut Messi

- Prima dată în carieră când marchează de cinci ori într-un meci. În două rânduri mai reuşise câte patru goluri plus alte 14 „triple".
- Primul jucător din istoria Ligii Campionilor cu cinci goluri într-un meci. În vechiul format, al Cupei Campionilor, performanţa a mai fost realizată de 11 ori, ultima dată în 1979.
- A ajuns la cota 49 de goluri marcate în Liga Campionilor, depăşindu-i pe Inzaghi (46) şi Şevcenko (48). Numai Raul (71), Van Nistelrooy (56) şi Henry (50) au mai multe.
- A egalat propriul record de 12 goluri într-un singur sezon al Ligii Campionilor, pe care îl deţinea din stagiunea trecută, la egalitate cu Van Nistelrooy (2002-2003).

Barcelona 7
Valdez - Alves, Pique, Mascherano, Adriano (63 Muniesta) - Xavi (54 Keita), Busquets, Fabregas - Pedro, Messi, Iniesta (54 Tello). Antrenor: Josep Guardiola
Leverkusen  1
Leno - Castro, Schwaab, Toprak, Kadlec - Reinartz, Bender (55 Schurle), Rolfes, R. Augusto (Oczipka 67) - Kiessling, Derdiyok (Bellrabi 55) Antrenor: Robin Dutt
Goluri: Messi 25, 42, 49, 58, 84, Tello 55, 62
Stadion: Camp Nou
Arbitru: Svein Oddvar Moen

„E cel mai bun din lume"

De fiecare dată când Messi pune în scenă o evoluţie splendidă, lumea se întreabă de ce acelaşi fotbalist nu joacă la fel în tricoul Argentinei. Câştigarea unui Campionat Mondial cu naţionala „pumelor" ar pune capăt definitiv dilemei. Chiar şi aşa, Messi este deja  numărul 1 pentru adversarii săi sau chiar pentru brazilieni.

Rivaldo e sigur: „Messi este fantastic, FIFA trebuie să-i dea alt trofeu pentru cel mai bun jucător din lume. A marcat cinci goluri şi va mai da şi altele", a comentat Rivaldo. „A fost o partidă de Liga Campionilor sau era Messi într-un meci de Play Station?  Senzaţional!! Dacă marca şase goluri lua două mingi?", a scris şi Falcao, atacantul echipei Atletico Madrid. Kevin Prince Boateng, fotbalistul echipei AC Milan, îl consideră pe Messi „cel mai tare", în timp ce olandezul John Heitinga (Everton) susţine că „Messi este cel mai bun jucător din lume".

Ziariştii spanioli, în pană de epitete

„Nu sunt atât de bătrân încât să-i fi văzut jucând pe cei consideraţi cei mai mari, dar nu pot să cred că a jucat cineva fotbal la fel de bine ca Messi", a scris Michael Owen pe Twitter. Şi italianul de la Malaga, Enzo Maresca l-a lăudat pe argentinian: „Nu pot să cred că a fost cineva mai bun. Pelé, Maradona, Platini? Toţi mari jucători. Messi? Imens", în vreme ce Wayne Rooney a scris că „Messi este cel mai bun din toate timpurile".

În afara ziarului „AS", unul dintre cele două jurnale de casă ale Realului, cotidianele spaniole parcă s-au vorbit. Toate au titrat pe prima pagină „La mano de Dios" sau „La manita de Dios". Expresia a apărut după golul înscris de Maradona cu mâna contra Angliei, folosită acum însă pentru a simboliza cele cinci reuşite.

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei