Messi mai are recorduri de doborât

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lionel Messi

Argentinianul de 24 de ani, cel mai bun fotbalist din lume în ultimii trei ani, poate întrece alte performanţe istorice în sezonul următor.

În lipsa unor adversari pe măsură, Leo Messi se bate de câţiva ani doar cu recordurile. A marcat 73 de goluri în sezonul trecut pentru echipa de club, ceea ce nimeni nu reuşise vreodată în istoria fotbalului! Numai în Spania a înscris de 50 de ori în campionat, un reper ce va fi aproape imposibil de depăşit vreodată. Tot în acest an a devenit şi cel mai bun marcator din istoria Barcei, dar, la numai 24 de ani, Messi se află abia la începutul cursei sale cu recordurile.

Argentinianul îşi poate îmbunătăţi colecţia de performanţe chiar în sezonul acesta. Una dintre bornele care îi stau la îndemână e cea deţinută de legendarul atacant al Barcelonei, Cesar. Fostul vârf, căruia Leo i-a suflat recordul de goluri pentru catalani chiar în acest an, e încă primul în ceea ce priveşte reuşitele în campionat pentru Barca. Cesar are 192, iar Messi 169, astfel că argentinianul, care a înscris în sezonul precedent de 50 de ori în La Liga, are nevoie acum doar de 23 de goluri.

Peste Cruyff, Platini şi Van Basten?

De asemenea, chiar dacă n-a câştigat niciun trofeu major în acest an, Messi e în calcule pentru Balonul de Aur. Ar fi al patrulea trofeu al jucătorului de 24 de ani, performanţă cu care i-ar depăşi pe Cruyff, Platini şi Van Basten. Iar rezultatul ar fi cu atât mai spectaculos cu cât premiile lui Messi au venit în ani consecutivi!

Liga Campionilor e o competiţie în care Leo poate puncta în sezonul următor cu mai multe recorduri. Trei le-a egalat în ediţia trecută şi acum le-ar putea depăşi. A câştigat al patrulea titlu de golgheter al întrecerii, cât Gerd Muller, şi a marcat 14 goluri, la fel ca Altafini. Iar dacă va mai realiza un hattrick, i-ar întrece pe Inzaghi, Gomez şi Owen, fiecare cu câtre trei meciuri în care au marcat de trei ori.

Raul, următoarea „victimă"

În următorii doi-trei ani, alte recorduri istorice pot cădea. Zarra e cel mai bun marcator din istoria campionatului Spaniei, cu 252 de goluri, iar Messi a punctat deja de 169 de ori. În Liga Campionilor, Raul e golgheterul all-time, cu 71 de reuşite, 20 mai multe ca Messi. Tot pe fostul atacant spaniol îl vânează argentinianul şi la numărul de goluri în cupele europene. 75 are Raul, 52 Messi.

Pe termen lung, „nu se simt bine" nici ştachetele de la naţionala Argentinei. Zanetti a strâns un număr impresionant de selecţii, 145, dar Messi are aproape jumătate (70) la 24 de ani! Iar cele 52 de goluri ale lui Batistuta par condamnate să fie depăşite şi ele, actualul căpitan al „pumelor" având deja 26 în cont.

82 de goluri a marcat Messi în sezonul trecut dacă luăm în calcul şi reuşitele pentru naţionala Argentinei.

"Messi poate câştiga şapte Baloane de Aur. Dacă nu se accidentează, va bate toate recordurile fotbalului.''
Johan Cruyff

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani