Messi, fabulos la Inter Miami: Două goluri spectaculoase pentru starul argentinian VIDEO

0
Publicat:

Lionel Messi a reuşit o nouă dublă pentru echipa Inter Miami, în partida câştigată cu scorul de 3-1 în faţa formaţiei Orlando City, din cadrul competiţiei Leagues Cup, miercuri, pe DRV PNK Stadium din Fort Lauderdale (Florida), în faţa a 20.000 de spectatori.

Messi a marcat în minutele 7 şi 72 ale duelului dintre cele două rivale din statul Florida, celelalte goluri fiind înscrise de Josef Martinez (51 - penalty) pentru învingători, respectiv Cesar Araujo (17). Meciul a început cu o întârziere de 95 de minute din cauza unei furtuni.

Lionel Messi, în mare formă

În urma acestui succes, Inter Miami s-a calificat în optimile de finală ale Leagues Cup, competiţie la care participă cluburi din Major League Soccer (MLS) şi Liga mexicană, aflată la ediţia sa inaugurală.

Căpitanul selecţionatei Argentinei a ajuns astfel la cinci goluri marcate în trei partide disputate în tricoul lui Inter Miami, de la sosirea sa în Statele Unite, toate în Leagues Cup. Messi este golgheterul acestei competiţii, la egalitate cu compatriotul său German Berterame, jucătorul echipei mexicane CF Monterrey.

Fostul jucător al echipelor FC Barcelona şi Paris Saint-Germain a debutat cu gol la Inter Miami, aducând victoria în partida cu mexicanii de la Cruz Azul (2-1), iar apoi a reuşi o dublă împotriva formaţiei Atlanta United (4-0), ambele în faza grupelor Leagues Cup.

Inter Miami va disputa următorul său meci duminică împotriva formaţiei FC Dallas, pe Toyota Stadium din Frisco.

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală