Messi a plecat de la Barcelona: Imagini cu Leo şi familia sa. Tatăl jucătorului a confirmat acordul cu PSG VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lionel Messi

După cinci zile tumultoase, în care telenovela fotbalistică „Messi - Barcelona - PSG“ a trecut şi pandemia în plan secund, în sfârşit, avem o certitudine: domnia lui Leo pe „Camp Nou“ s-a încheiat.

Marţi dimineaţă, a apărut o ştire-bombă, în această poveste: Barcelona ar fi revenit cu o nouă ofertă, în noaptea de luni spre marţi, în încercarea de a prelungi contractul starului său. Doar că, după câteva ore, clubul catalan a dezminţit această informaţie şi a trecut la acţiuni concrete, demonstrând că Messi e deja istorie pentru Barcelona. Astfel, au fost aduse utilaje care au dat jos fotografia argentinianului de pe faţada stadionului.

Iar în jurul orei 14.00, familia Messi, cu Leo, soţia sa, Antonella, şi cei trei copii au părăsit reşedinţa lor de la Barcelona, luând avionul spre Paris. Unde fotbalistul de 34 de ani e aşteptat să facă, diseară, vizita medicală, urmată de semnarea actelor cu Paris Saint-Germain. 

Potrivit presei internaţionale, părţile au ajuns la un acord valabil până în 2023, cu opţiune de prelungire pentru încă un an. Messi va primi 25 de milioane de euro, la semnătură. Iar salariul său variază, în funcţie de diferite surse, de la 25 de milioane de euro (după scăderea impozitului) la 35 de milioane de euro pe sezon. 

Asaltat pe aeroportul din Barcelona de reporteri, Jorge Messi, tatăl fotbalistului, a confirmat că băiatul său va face pasul spre Ligue 1, după o carieră petrecută în La Liga: „Da! Fiul meu va semna cu PSG“.

CITEŞTE ŞI:

Nebunie, la Paris: Messi a apărut în faţa fanilor PSG! Clubul a anunţat transferul VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort