Meciul cu Niculescu, cel mai dificil din ultimii ani pentru Serena. De ce a vorbit americanca despre Nelson Mandela

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serena Williams FOTO AP

Serena Williams, lider mondial WTA, va juca sâmbătă dimineaţă, nu mai devreme de ora 04.00, cu românca Monica Niculescu, în turul 2 al turneului de la Indian Wells. Partida va fi una specială pentru americancă, care participă în premieră după 14 ani la acest turneu, unde a câştigat primul său meci din carieră.

În 2001, Serena Williams începea să devină un nume în tenis. La doar 19 ani, avea câteva trofee la activ şi chiar un titlu de Mare Şlem (1999, US Open). Din aceea perioadă a rămas însă şi cu amintiri neplăcute, şi chiar de la un turneu american, Indian Wells. 

De altfel, Indian Wells ocupa deja un loc special în inima Serenei, fiind locul unde a câştigat primul său meci, în tenisul profesionist, la 15 ani (într-o partidă de dublu, alături de sora Venus), şi unde câştiga şi un titlu, doi ani mai târziu, în faţa lui Steffi Graf. 

În 2001, povestea frumoasă dintre americancă şi turneul californian s-a întrerupt brusc. Serena urma să o întâlnească în semifinale pe sora sa Venus, care a acuzat însă o problemă medicală la picior şi s-a retras. 

Acuze de meciuri aranjate, scandări rasiste

A urmat apoi ultimul act, în care americanca a întâlnit-o şi a învins-o pe belgianca Kim Clijsters, dar meciul a fost un coşmar pentru americancă. Pe tot parcursul finalei a fost huiduită şi înjurată de către fani, mulţi dintre ei susţinând varianta unui aranjament între surorile Williams, în semifinale. 

Un scenariu care a mai circulat şi înainte şi după acest meci. Familia Williams a susţinut şi o altă variantă legată de atitudinea spectatorilor, mergând, în primul rând, pe o agresiune verbală cu tentă rasistă.  

„Acuzele false, că meciurile noaste ar fi fost trucate, aranjate, ne-au rănit profund. Iar tema rasistă a fost dureroasă, confuză şi nedreaptă“, a scris recent Serena Williams, într-un editorial pentru Time, citat de BBC. „Au fost mesaje din trecut, pe care America încearcă să le lase în urmă, dar care nu pot fi uitate. O frântură din zilele în care umilirea publică a rasei negre era acceptată fără probleme. Acuzaţiile şi epitetele rasiste zburau în arenă“, a mai dezvăluit momentele trăite în 2001 şi tatăl Richard, în cartea autobigrafică „Alb şi Negru: Cum văd eu lucrurile“. 

Din acel moment, surorile Williams au boicotat turneul de la Indian Wells şi au jurat să nu se mai întoarcă. 

După 14 ani însă, rănile trecutului par însă vindecate, iar sâmbătă dimineaţa, nu mai devreme de ora 4.00 (ora României), Serena va juca iarăşi la competiţia californiană. Una extrem de importantă, de categoria Premier Mandatory, imediat după cele de Mare Şlem. Iar prima adversară e românca Monica Niculescu. 

„Lungul drum spre libertate”

„Problema revenirii mele nu era neapărat legată de ce s-a întâmplat acum 14 ani. A fost mai mult sau mai puţin legată de cum m-am simţit, dacă este momentul oportun să mă întorc acum. Am simţit pur şi simplu că a venit timpul“, a declarat recent Serena Williams. Negocierile dintre organizatorii turneului şi Serena Williams au început însă în urmă cu un an. 

Serena a făcut şi o dezvăluire, susţinând că autobiografia lui Nelson Mandela, „Lungul drum spre libertate” a jucat un rol important în decizia revenirii la Indian Wells. 

„Am citit cartea în urmă cu doi ani. M-a impresionat pentru că l-am întâlnit pe domnul Mandela de câteva ori şi am avut câteva conversaţii interesante. A avut un impact important asupra vieţii mele, iar apoi, citindu-i autobiografia, am descoperit lucruri care m-au afectat puternic şi m-au determinat să iau anumite decizii”, a mai spus Serena. 

În tribunele arenei centrale de la Indian Wells Tennis Garden se va afla şi familia Williams, pentru a o susţine pe jucătoarea de tenis, la unul dintre cele mai dificile meciuri, din cauza contextului, din ultimii ani. 

Monica Niculescu (27 de ani, locul 68 WTA) a trecut de Aleksandra Krunici (Serbia, 77 WTA) în primul tur, scor 6-2, 6-1 şi o va înfrunta în premieră în carieră pe Serena Williams, care a intrat direct în turul 2.

La Indian Wells participă şi Simona Halep, care va juca vineri seară, în jurul orei 21.30 cu Daria Gavrilova (Rusia, locul 106 mondial).

Citeşte şi 

Halep revine după 20 de zile: s-a stabilit ora la care va debuta, diseară, la Indian Wells. Zi mare şi pentru Niculescu

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial