Marius Şumudică: „Rapid n-are şanse la titlu!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Şumudică, fostul antrenor al giuleştenilor, nu poate uita cum a fost îndepărtat de la echipa de lângă Grant, dar aduce şi un argument în concluzia lui: lipsa omogenităţii alb-vişiniilor. Şumi a semnat ieri un contract, pe un sezon, cu grecii de la Kavala, acolo unde, în sezonul precedent, a evoluat Marius Niculae.

Marius Şumudică nu uită şi nu iartă. Dat afară de la Rapid, de George Copos şi de Dinu Gheorghe, cu doar câteva etape înainte de finalul sezonului trecut, tehnicianul încă mai aşteaptă să-şi primească salariile restante, în valoare de 16.000 de euro.Dincolo de aceste probleme însă, Şumudică are din nou motive să zâmbească. Pentru prima dată în cariera de antrenor îşi va încerca şansa şi la un club din străinătate. Mai exact, idolul galeriei giuleştene va antrena pentru un an întreg gruparea greacă Kavala. Parafarea actelor s-a făcut ieri urmând ca, în funcţie de rezultate, angajamentul să fie prelungit automat pe încă un sezon. Şumi va fi recompensat cu 150.000 de euro pe sezon, cu 40.000 de euro mai mult decât a câştigat la Rapid. Pentru români, Kavala (locul 7 în sezonul trecut) nu este tocmai o necunoscută, deoarece acolo a evoluat, sub formă de împrumut de la Dinamo, Marius Niculae.

Nu mizează nici pe steaua

Liniştit acum din punct de vedere profesional, Marius Şumudică şi-a făcut iar timp pentru a-şi mai şicana foştii colaboratori. Antrenorul spune că Rapid n-are şanse la titlu, chiar şi în contextul în care pe banca echipei se află fostul selecţioner al României, Răzvan Lucescu, iar în pauza de vară au fost aduşi în Grant nu mai puţin de 8 jucători. Şumudică nu apreciază nici eforturile Stelei, şi spune că doar FC Vaslui, Oţelul Galaţi şi Dinamo se vor bate pentru locul 1 în campionat. „Întâietate vor avea echipele care şi-au păstrat acelaşi lot, dar şi antrenorul. Mă gândesc la Vaslui, Galaţi şi chiar la Dinamo. Celelalte cred că au nevoie de timp pentru a regla relaţiile de joc", e de părere antrenorul grupării elene.

Nu mai vrea să audă de Rapid

Recent, Şumudică i-a spus cuvinte grele şi lui Dinu Gheor­ghe, despre care a declarat că nu-l mai consideră apropiat, iar acum anunţă că nu vrea să mai discute de giuleşteni. „Rapidul e o echipă bună, la care am ţinut, e în sufletul meu, dar nu vreau să mai comentez despre ceea ce se întâmplă acolo", anunţă sec Şumudică.

Cu Vaslui, în Regie

Giuleştenii au ales să găzduiască în Regie meciul din prima etapă, de acasă, cu SC Vaslui. Asta, deoarece oficialii Rapidului n-au ajuns la un consens cu cei de la Ministerul Transporturilor privind plata chiriei pentru stadionul de lângă Grant în sezonul viitor. Este încă o lovitură pentru vişinii, care, şi aşa, erau forţaţi să evolueze fără spectatori, ca urmare a unor incidente din sezonul trecut. Mutarea i-a enervat şi pe cei de la Antena 1, care vor ca meciul să se dispute în nocturnă, condiţii de neîndeplinit în Regie.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul