Marius Novanc: „Am jucat popice cu ruşii!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce i-au făcut pe ruşi să privească în premieră la televizor un campionat Mondial, Marius Novanc&Co explică cheia acestui succes formidabil. Căpitanul tricolorilor consideră că spiritul de gaşcă şi dialogurile constructive cu antrenorii şi cu psihologul echipei au condus la această calificare istorică.

Obişnuiţi mai degrabă cu înfrângeri dramatice decât cu răsturnări spectaculoase de scor în favoarea lor, handbaliştii români au savurat la cote maxime calificarea la Mondialele din 2011 în detrimentul cvadruplei campioane olimpice.

Căpitan în victoria fabuloasă de la Cehov cu 37-32, Marius Novanc ne-a dezvăluit câteva dintre secretele succesului. „Psihologul Cristi Răducan a vorbit mult cu echipa, dar şi cu fiecare individual. A reuşit să ne facă să credem în noi, să ne apreciem la adevărata noastră valoare şi motivaţia a fost astfel la cote înalte."

„Am sărbătorit într-o bodegă"

După fluierul final al meciului de la Cehov, tricolorii s-au baricadat aproape 90 de minute în vestiar, unde au cântat şi-au dansat până la epuizare. Petrecerea a continuat apoi în oraş.

„A fost o nebunie incredibilă în vestiar, fiecare s-a descătuşat şi şi-a manifestat bucuria în felul său. După aceea am fost în oraş să bem două beri. Am găsit deschisă doar o bodegă la cort, dar nu a mai contat pentru că am petrecut în familie", rememorează Novanc, care ar putea activa din sezonul viitor sub comanda lui Vasile Stângă şi la Lignitul Târgu Jiu.

Deşi mai sunt luni bune până la debutul turneului final (13-30 ianuarie), tricolorii visează deja cu ochii deschişi la o mare performanţă la competiţia din Suedia. „Am speranţe foarte mari pentru Mondiale. Faţă de ediţia trecută, cred că putem obţine un rezultat mai bun pentru că s-a produs un schimb reuşit de generaţii şi avem jucători care pot evolua oricând la nivel înalt", afirmă căpitanul naţionalei României, completat de bunul său amic Iulian Stamate.

„Suntem toţi cam de aceeaşi vârstă, am jucat împreună la loturile de juniori şi tineret şi formăm un grup unit. Faptul că suntem prieteni între noi, cred că este unul dintre atuurile noastre", spune Iulian Stamate (27 de ani). 

"Mulţi s-au hazardat să afirme că suntem o generaţie ratată, dar acum am dovedit tuturor că alcătuim o echipă foarte frumoasă."

Iulian Stamate
pivot România

Dialog-maraton înainte de meci


Pivotul Iulian Stamate, unul dintre oamenii care au dus greul pe faza defensivă, ne-a dezvăluit o întâmplare inedită petrecută în ziua meciului.

„Am vrut să facem o şedinţă video înainte de partidă, dar nu a mers aparatura electronică... aşa că ne-am mulţumit să stăm de vorbă între noi o oră şi jumătate şi se pare că a avut efectul scontat", povesteşte uriaşul Stamate (2 metri).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online