Marius Niculae joacă pe semnătură contra Stelei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Niculae, deşi nu este complet refăcut, va juca diseară cu Steaua (ora 20.30, Digi Sport), riscând o accidentare mult mai gravă. Stafful medical al lui Dinamo nu-şi asumă responsabilitatea. Atacantul de 28 de ani al „câinilor“ a recunoscut, în scris, în faţa şefilor, că decizia de a evolua contra roş-albaştrilor îi aparţine numai lui.

Dinamo-Steaua sau Steaua-Dinamo. Un derby cât un campionat. Asta, în primul rând pentru suporteri, apoi şi pentru jucători. Dar Marius Niculae este tipul de fotbalist care este un ultras al echipei sale.

Nu degeaba, „Săgeată" poartă pe braţ banderola de căpitan al roş-albilor. Crescut în „Ştefan cel Mare", atacantul de 28 de ani ştie cel mai bine, din tot lotul lui Ţălnar, ce înseamnă rivalitatea cu Steaua. Iar Niculae este cu atât mai „montat" împotriva celor din Ghencea cu cât nu a înscris niciodată în poarta roş-albaştrilor.

De aceea, nimic nu-l poate opri să intre pe teren în această seară. Nici măcar o accidentare. Care nu e deloc banală. Niculae şi-a fisurat o coastă în meciul cu Ceahlăul şi nu şi-a revenit nici acum.

Dacă ar fi după stafful medical, jucătorul nu ar trebui să forţeze cu Steaua. De ce? Pentru că, intrând diseară, „Săgeată" riscă o accidentare mult mai gravă, care l-ar putea ţine pe tuşă cel puţin o lună.

Dinamovistul nici nu vrea să audă. El ştie una şi bună. „Joc cu Steaua şi fără o coastă", le-a transmis Marius şefilor, medicilor, suporterilor, dar şi celor din familie. Şi pentru că nu vrea ca altcineva să‑şi asume responsabilitatea repercusiunilor, Niculae va evolua contra roş-albaştrilor pe propria semnătură.

Cu alte cuvinte, el şi-a asumat, în scris, toată răspunderea, absolvindu-i pe cei din stafful tehnic şi medical de orice eventuală vină în cazul nefericit în care atacantul va avea ghinion şi se va reaccidenta.

Kiriţă, Niculescu şi Dennis Şerban, exemple pentru „Săgeată"

Toată lumea va fi diseară cu ochii pe Marius Niculae. Mai ales Cristi Borcea. „Săgeată" este singurul dintre finii şefului dinamovist care nu a înscris contra roş-albaştrilor. Giani Kiriţă, Claudiu Niculescu şi Dennis Şerban (foto) au reuşit, de-a lungul timpului, să-şi facă fericit naşul.

Borcea prevede că Dinamo va învinge cu 2-0, cu Niculae printre marcatori: „Eu mizez pe 2-0. Goluri? Andrei Cristea şi Marius Niculae".

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele