Marica, „bibelou“ de porţelan. Românul are iarăşi probleme medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marica (dreapta) n-a jucat decât cinc imeciuri în campionat, în acest sezon, pentru Konyaspor. FOTO: Facebook

Deşi abia revenise în echipa lui Konyaspor, la jumătatea lunii februarie, după o pauză de aproape cinci luni, atacantul român are iarăşi probleme medicale, chiar la genunchiul operat.

Ciprian Marica (29 de ani) e lovit de ghinion la Konyaspor, grupare unde a ajuns în acest sezon, după cel petrecut la Getafe. 

La sfârşitul lui septembrie, în etapa a patra, a marcat primul său gol în campionatul turc, într-un 1-1 cu Erciyesspor. Au urmat apoi necazurile. 

Cu probleme la meniscul genunchiului drept, românul a tot întârziat operaţia, dar pe 24 octombrie a ajuns la bisturiu. Intervenţia chirurgicală a suferit-o într-o clinică din Stuttgart, apoi a urmat recuperarea. 

La jumătatea lunii ianuarie, atacantul a revenit la antrenamente, pe 4 februarie a jucat primele minute după operaţie, într-un meci de Cupă cu Genclerbirligi (0-0), iar pe 12 februarie a înscris primul său gol în aceeaşi competiţie, într-un eşec, 1-4 cu Galatasaray. 

Surpriză însă etapa trecută, când vârful n-a mai prins lotul pentru meciul de campionat cu Fenerbahce (1-1). Din cauza unor probleme medicale. „Ciprian are necazuri cu genunchiul la care a fost operat în luna octombrie a anului trecut. Nu este vorba despre probleme cauzate de intervenţia chirurgicală. Marica s-a grăbit, a intrat prea devreme şi prea tare la antrenamente, iar asta l-a costat“, a declarat Pompiliu Popescu, medicul echipei naţionale, pentru Ring. 

Popescu a dat însă asigurări că nu există riscuri ca Marica să rateze primul meci din acest an din preliminariile lui Euro 2016, cu Insulele Feroe, pe 29 martie, la Ploieşti. 

Marica a efectuat antrenamente în această săptămână, însă a făcut doar alergări uşoare, alături de preparatorii fizici. Acuză dureri la genunchi, şi deşi clubul n-a oferit amănunte suplimentare legate de accidentarea românului, presa turcă e sigură că aceasta nu va evolua duminică, în partida din deplasare cu Istanbul BB. 

Cifre  slabe, în ultimii ani

Adus cu surle şi trâmbiţe la Konyaspor, gruparea care anunţa că are ca obiectiv participarea în cupele europene în acest sezon, Marica n-a prea impresionat la turci. În cele cinci partide pe care le-a jucat până acum, în campionat (în 22 de etape), n-a marcat decât un gol. 

De altfel, în ultimele cinci sezoane, atacantul n-a înscris, în total, decât 15 goluri, în primele ligi din Germania, Spania şi Turcia. Cel mai bine s-a simţit la Getafe, iar după patru ani la Stuttgart, care în 2007 a plătit pe el 8,3 milioane de euro, cel mai scump transfer de până atunci al şvabilor, germanii de la Bild l-au pus printre cele mai mari rateuri din istoria Bundesligii.  

Marica, ultimele cinci sezoane*

Sezon Echipă Meciuri jucate Minute efective de joc Goluri Gol/Minute

2014-2015 Konyaspor 5 374 1 1/374

2013-2014 Getafe 27 1793 6 1/289

2012-2013 Schalke 13 711 3 1/237

2011-2012 Schalke 21 384 2 1/192

2010-2011 Stuttgart 13 663 3 1/221

*cifre doar  în campionat

Citeşte şi 

Marica s-a refăcut după accidentarea la genunchi şi a revenit în iarbă. Torje, integralist la Konyaspor

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil