Marica a reintrat în Clubul Milionarilor în euro: cum arată topul celor mai bine plătiţi fotbalişti români în acest moment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După plecarea de la Schalke, în 2013, vârful de 28 de ani a alergat după bani. Dacă vara trecută, a rămas cu buza umflată şi a trebuit să semneze cu Getafe, acum el a prins contractul „gras“ la Konyaspor, locul 11 în sezonul trecut în prima ligă.

Oricât de bogat ai fi, tot vrei să ai mai mulţi bani. Iată o teorie universal valabilă, care se aplică în cazul celor mai mulţi oamenilor, inclusiv Ciprian Marica.

Internaţionalul român provine dintr-o familie înstărită, iar tatăl său deţine afaceri de succes în domeniul construcţiilor. Vârful de 28 de ani a reuşit să-şi depăşească părintele la capitolul financiar. Asta şi datorită faptului că, mai ales în ultimii doi ani, Ciprian s-a gândit, mai întâi, la valoarea contractului şi abia apoi la numele echipei cu care a semnat.

Cea mai bună dovadă? Alegerea sa în privinţa clubului la care va evolua în noul sezon. Între 2003 şi 2013, Marica a evoluat numai la echipe foarte bune: Dinamo, Şahtior, Stuttgart, Schalke. A urmat o trecere la Getafe, cu care s-a luptat pentru evitarea retrogradării, însă măcar aici a avut satisfacţia că a jucat în campionatul spaniol şi şi-a măsurat forţele cu fotbalişti, precum Messi, Ronaldo şi Diego Costa.

Acum însă, atacantul a semnat cu modesta Konyaspor, locul 11 la ultima ediţie a campionatului turc, şi singurul argument în favoarea acestei mutări pare a fi cel financiar.

Va fi coleg cu Torje

Echipa-fanion a oraşului Konya, aflat la 460 de kilometri de Istanbul, a fost înfiinţată în 1922. În ciuda unei istorii de 92 de ani, Konyaspor are un palmares sărac: trei titluri cucerite în liga secundă (1988, 2003 şi 2010) şi, per total, 13 ani petrecuţi în Superliga turcă, o competiţie care se desfăşoare din 1959.

După ultimele mutări însă, sunt semne că la Konyaspor se fac investiţii pentru un sezon istoric. În primul rând, stadionul a fost renovat, iar capacitatea a crescut de la 22.559 de locuri la 38.656.

Apoi, pe lângă Marica, clubul turc a mai adus sau e pe cale să aducă nume importante pentru întărirea lotului. Un alt român, Gabi Torje, a fost împrumutat de la Udinese, iar bulgarul Rangelov, trecut pe la Dortmund şi FC Luzern, a semnat şi el cu gruparea din Konya. În fine, sunt şanse mari ca, în următoarele zile, un alt atacant, angolezul Djalma (ex-Porto) să devină şi el coleg cu Torje şi cu Marica.

A semnat pe doi ani

Aducerea unui vârf cu un CV, precum cel al lui Marica, i-a încântat pe fanii celor de la Konyaspor. Tocmai de aceea, la sosirea românului, suporterii l-au primit pe Ciprian ca pe un erou. „Am ajuns la Konya să văd despre ce e vorba, să discutăm despre oferta lor. Mi-au spus că nu mă mai lasă să plec. Eu acum ce mă fac?!“, a spus Marica despre primirea de care a avut parte.

„Transferul lui Marica s-a realizat. Ne-am înţeles pe doi ani. Hleb a avut o influenţă în realizarea transferului“, a declarat un oficial al celor de la Konyaspor. Mijlocaşul bielorus, Aleksander Hleb (33 de ani), a fost coleg cu Marica la Stuttgart, iar în stagiunea trecută a bifat 15 meciuri şi două goluri în campionat pentru Konyaspor. Tot aici evoluează şi grecul Gekas cu care Marica s-a întâlnit în play-off-ul pentru CM 2014.

Inima m-a adus aici. Am ales cu sufletul. Vreau să ajung în cupele europene cu Konyaspor. Ciprian Marica atacant Konyaspor   Pentru Marica e mai bine în campionatul Turciei, unul în progres, decât să meargă la arabi. Daniel Pancu atacant Rapid

Reintră în Clubul Milionarilor

La Konyaspor, Marica va primi un salariu colosal, în condiţiile în care a semnat din postura de fotbalist liber de contract: 1.750.000 de euro pe sezon. Astfel, Ciprian înregistrează un salt important - în ultima stagiune a primit 900.000 de euro la Getafe - şi reintră în Clubul Milionarilor în euro al fotbaliştilor români. 

Nume Club Salariu

Rădoi Al-Ahli (Emirate) 2.600.000*

Marica Konyaspor (Turcia) 1.750.000

Chiricheş Tottenham (Anglia) 1.440.000

Ştefan Radu Lazio (Italia) 1.300.000

*sumele sunt exprimate în euro

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie