Marian Iancu se ia de FRF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu (foto), a luat foc ieri susţinând că ştia de joi seară care vor fi arbitrii delegaţi pentru a conduce meciul cu Dinamo (programat diseară pe

Patronul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu (foto), a luat foc ieri susţinând că ştia de joi seară care vor fi arbitrii delegaţi pentru a conduce meciul cu Dinamo (programat diseară pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare): Ovidiu Haţeganu, Eduard Dumitrescu şi Daniel Demetrescu.

Iancu a fost deranjat de faptul că, de data aceasta, brigada de fluieraşi nu a fost anunţată cu 24 de ore înainte de startul partidei, aşa cum prevede noul regulament. "Vom cere explicaţii cum de s-a publicat informaţia. Din câte ştim, delegările se fac în preziua meciului.

Există vreun interes ca să se grăbească anunţarea acestei delegări", s-a întrebat retoric Iancu, pe site-ul oficial al clubului viola. Haţeganu (27 de ani), promovat pe lista FIFA, a fost acuzat de către oficialii gorjeni, sezonul trecut, că ar fi arbitrat beat partida Pandurii - FC Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare