Marele meci Răducanu – Andreescu, astăzi, la Roma: programul include şi partida Soranei Cîrstea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răducanu (stânga) a câştigat US Open în 2021, iar Andreescu a luat trofeul, la New York, în 2019

Dacă în prima zi de la Italian Open 2022, Simona Halep (30 de ani, 21 WTA) a fost în acţiune, astăzi, o vom vedea şi pe a doua româncă din ierarhia mondială. În plus, vom asista, în premieră, la confruntarea unor jucătoare cu rădăcini româneşti.

La Roma, au fost programate, astăzi, două partide importante pentru iubitorii tenisului din ţară. 

În primul rând, Sorana Cîrstea (26 WTA) o va înfrunta în turul I pe Ons Jabeur (7 WTA), campioană la Madrid în weekend. Potrivit programului anunţat, duelul Cîrstea - Jabeur va începe nu mai devreme de ora 20.00, ora României.

Înaintea acestui meci, va fi şi un duel al sportivelor cu rădăcini româneşti. Pentru că, tot în turul I, va fi meciul Emma Răducanu (Marea Britanie, 12 WTA) – Bianca Andreescu (Canada, 90 WTA). Prima s-a născut dintr-un tată român şi o mamă chinezoaică. Andreescu, în schimb, are ambii părinţi din România şi a făcut primii paşi în tenis, la Piteşti.  Cele două se vor înfrunta pentru prima dată în circuitul feminin.

Meciul Răducanu - Andreescu va fi al 4-lea pe Grand Stand Arena. Şi va fi precedat de trei partide, două la băieţi şi una de fete. Cum primul duel va începe la ora 12.00, ora României, foarte probabil, Emma şi Bianca vor intra pe teren, după ora 17.30.

Tot astăzi, la Roma, în sesiunea de dimineaţă, vor juca Monica Niculescu şi Gabriela Ruse în proba de dublu feminin. Prima face pereche cu Alexandra Panova, în timp ce Ruse va juca alături de ucraineanca Marta Kostyuk.

Digi Sport 2 transmite turneul de la Roma.
Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG