Mare antrenor, dar şi lăudăros: Mircea Lucescu a explicat de ce fără el Steaua n-ar fi luat Cupa Campionilor în 1986

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Lucescu

„Il Luce“ are un CV impresionant, plin de trofee, însă, din păcate, vrea să-şi aroge merite şi atunci când nu e cazul. Acum el s-a legat de cel mai mare rezultat al fotbalului românesc la nivel de cluburi, oferind o serie de declaraţii amuzante.

Intr-o intervenţie telefonică la Digi Sport, Mircea Lucescu şi-a început discursul, vorbind despre eliminarea Stelei din cupele europene în acest sezon pentru ca, ulterior, să se întoarcă în timp, tocmai în 1986!

„Îmi pare rău pentru Steaua, pentru că a avut jocul în mână, putea să câştige contra celor de la Dinamo Kiev. Dar a fost o precipitare, se făcuse o presiune prea mare asupra lor şi, dacă au ajuns să se lovească între ei în faţa porţii, asta demonstrează clar că nu erau liniştiţi. N-au fost cu nimic mai prejos faţă de Dinamo Kiev, din contră au jucat mai bine ca ei“, a afirmat „Il Luce“.

Apoi, tehnicianul celor de la Şahtior Doneţk a fost întrebat dacă nivelul scăzut al campionatului românesc, dominat autoritar de Steaua, poate fi un motiv pentru prestaţiile mai puţin convingătoare ale roş-albaştrilor în Europa.

„Dacă nu există competiţie internă, nu faci nimic, dacă nu există două-trei echipe puternice, echilibrate valoric, care să se bată foarte tare la titlu, e foarte greu. Mi-aduc aminte de performanţa Stelei din 1986, când a câştigat Cupa Campionilor Europeni. Acum, nu că vreau să mă dau eu mare, să mă laud, dar dacă nu se întâmpla ca eu să preiau Dinamo şi să creez imediat o stare de dispută şi de concurenţă teribilă cu Steaua, dacă nu făceam acest lucru, Steaua 100% nu câştiga Cupa Campionilor, nu mai avea concurenţă. Competiţia e singura care creează valoare şi performanţă“, a explicat Lucescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare