Marcel Popescu ar putea reveni la Universitatea: „Am buletin alb-albastru de Craiova“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Universităţii Craiova din anii ’90, Marcel Popescu, pare aproape de o revenire la gruparea din Bănie.

Impresarul oltean a urmărit meciul cu Astra alături de finanţatorul Adrian Mititelu, care ar fi tentat să-l readucă pe Popescu în conducerea clubului, în calitate de preşedinte.

Agentul de jucători nu a confirmat, dar nici nu a infirmat eventuala mutare. „Dacă eram preşedinte stăteam la birou, nu în tribune, ca suporterii. Dar mi-ar place să mai aduc încă un titlu la Craiova, cum am făcut în 1991. Nu este nimic imposibil şi nimic rău să-ţi doreşti ceva, dar important este să şi realizezi. Cine credea că CFR Cluj poate lua titlul? Sau Urziceniul?“, a comentat Marcel Popescu, care a avut o contribuţie importantă la succesul grupării clujene, prin jucătorii pe care i-au adus în Gruia.

Popescu a ţinut să precizeze că, deşi stă mult plecat din Bănie, are în continuare buletin de Craiova şi, mai mult, acesta este alb-albastru. „Nu m-am mutat din oraş. Am şi voi avea buletin de Craiova. Este chiar alb-albastru“, a spus impresarul, dând de înţeles că Ştiinţa a rămas echipa sa de suflet.

Mai multe pentru tine:
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul