Lucian Bute: "Îmi doresc să-mi apăr titlul mondial în România"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deţinător al centurii mondiale la categoria supermijlocie, în versiunea IBF, Lucian Bote a revenit astăzi în ţară, alături de părinţii săi. "Îmi doresc să-mi apăr titlul mondial în România", a mărturisit gălăţeanul.

Stăpân pe sine, volubil, Lucian Bute a dialogat cu nonşalanţă cu ziariştii prezenţi în Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional "Henri Coandă". El a mărturisit că a venit vremea să-şi pună în joc titlul mondial în faţa compatrioţilor săi, fiind posibil ca meciul pe care îl va disputa în iulie să fie unul de unificare a centurilor (negocierile au demarat deja). "Din cât am văzut, cei de la Interbox sunt de acord cu organizarea unui astfel de meci în România şi sper ca până la urmă el să se realizeze. Nu ştiu exact unde ar putea fi organizat un asemenea meci pentru că cea mai mare sală din România este Polivalenta din Bucureşti, unde au loc patru sau cinci mii de spectatori. Dacă acest meci se va ţine pe un stadion, va fi mult mai diferit pentru că eu nu am boxat niciodată afară. Sper totuşi ca meciul să aibă loc într-un loc unde pot veni cât mai mulţi suporteri", a spus Lucian Bute.

"În proporţie de 97% meciul va fi în România"

Aflat alături de campion, Rudel Obreja a precizat că următorul meci al lui Bute se va disputa, în proporţie de 97 la sută, în România. "Nu se ştie exact data la care va avea loc, însă noi ne-am dori undeva prin 24 iulie. Rămâne de discutat locul în care va avea loc acest meci pentru că nici măcar în Bucureşti nu avem deocamdată o sală prea mare. Vom lua în calcul disputarea meciului pe un stadion. Cele trei procente care au mai rămas până la sută la sută le-am lăsat pentru că mai avem câteva aşteptări din partea autorităţilor române de la nivel înalt", a spus el.

În privinţa costurilor pe care le implică organizarea unei asemenea gale, acestea sunt estimate între trei şi patru milioane de euro. "Suma este determinată de locul în care se va disputa meciul şi de adversarul pe care îl va întâlni. Încă nu cunoaştem exact cu cine va boxa Lucian. Sunt câteva variante, însă deocamdată suntem în discuţii. Există chiar şi posibilitatea unificării centurilor", a mai spus Rudel Obreja.

Bute a precizat că va încerca să se odihnească în răstimpul pe care îl va petrece în ţară. "Şi data trecută când am venit mi-am propus acelaşi lucru, însă nu am reuşit. Atunci când am plecat în Canada eram mai obosit decât la sosire". El va pleca la Galaţi, unde va petrece cât mai mult timp alături de familie şi unde va degusta specialităţile culinare specifice zonei. "Sărmăluţele şi friptura îi plac cel mai mult", a adăugat mama campionului care, pentru prima dată, a asistat la un meci al fiului său. "Mama, de fapt, n-a văzut nimic. A stat cu spatele la ring. N-a rezistat să se uite. Mă bucur că părinţii mei au putut fi alături de mine, la un meci, mai ales că a fost şi pentru prima dată când ei au plecat din ţară", a mărturisit Bute.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete