Lucescu jr a luat un puşti de bani gata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul Mihai Răduţ a lăsat Sporting Lisabona pentru Internaţional Curtea de Argeş şi joacă fotbal de plăcere. Surpriza lui Răzvan Lucescu pentru amicalele cu Ucraina, Macedonia şi Honduras, e Mihai Răduţ, un puşti de 20 de ani.

Mijlocaşul, originar din Slatina, a ajuns unul dintre cei mai „curtaţi" fotbalişti din Liga 1, de serviciile sale interesându-se campioana CFR Cluj, FC Timişoara, Dinamo şi Rapid. În urmă cu doi ani, el a refuzat să-şi continue cariera la Sporting Lisabona şi a revenit în campionatul intern. „Cei de acolo doreau să mă mai ţină dar intenţionau să mă folosească fundaş dreapta şi nu am acceptat. Am vorbit cu impresarul meu, Lucian Marinescu, şi am decis să nu mai semnez cu ei. Tata nu a fost de acord, dar i-am explicat că este decizia mea şi am plecat", spune jucătorul.

Experienţa din Portugalia l-a maturizat foarte mult. „Nu mi-a fost uşor să plec de mic de acasă. Cât am fost la Gherla, la Şcoala de fotbalul Ardealul, apoi la Cluj, a mai mers, însă perioada din Portugalia a fost grea", îşi aminteşte Răduţ. Românul a locuit o vreme la Academia lui Sporting, undeva în afara Lisabonei, apoi s-a mutat în apartamentul în care a stat vedeta portugheză a celor de la Manchester United, Nani.

Provenit dintr-o familie înstărită, Răduţ n-a avut niciodată grija zilei de mâine. „Totuşi nu-mi place să le cer alor mei banii", povesteşte puştiul cu care cei de la Internaţional vor să dea lovitura pe piaţa transferurilor. Deşi spune că este un tip modest, Mihai are o mare pasiune extrem de costisitoare: îi plac la nebunie maşinile de lux. Răduţ a condus, în cei doi ani de când are permis, un BMW, un Porsche 911, un Infinity şi acum are un Audi A8.

Era să moară pe teren

Mijlocaşul argeşenilor a fost accidentat serios la cap, de către Akakpo, în meciul cu FC Vaslui, din turul campionatului. A suferit o fractură de pomete cu deplasare a osului zigomatic. „Am fost extrem de norocos. Dacă aş fi primit lovitura zece milimetri mai sus, acum nu mai eram", povesteşte Mihai Răduţ.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online