Lucescu, convins că ar fi câştigat CE 2012 cu Ucraina - Revista presei sportive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa sportivă de astăzi scrie despre părerea lui Lucescu despre câştigarea CE 2012, posibilitatea ruperii contractului dintre Gaurcas şi Rapid sau conflictul dintre Dumitru Dragomir şi cluburile Steau şi Dinamo. Printre alte subiecte, Porumboiu consideră că Ioan Inga ar fi putut fi unul dintre cei mai buniconducători ai arbitrilor, iar suporterii Rapidului vor să deszăpezeazcă stadionul.

Lucescu, convins că ar fi câştigat CE 2012 cu Ucraina. Mircea Lucescu a fost dorit cu insistenţă de Grigori Surkis la cârma naţionalei Ucrainei, iar tehnicianul lui Şahtior Doneţk a fost foarte tentat să accepte oferta. Cel puţin asta reiese din scrisoarea trimisă de agentul lui "Il Luce" preşedintelui Federaţiei Ucrainene de Fotbal. Lucescu şi-ar fi dorit să conducă în paralel şi Şahtiorul, şi selecţionata Ucrainei, însă "după discuţiile avute cu conducerea clubului", s-a ajuns la concluzia că această variantă nu poate fi pusă în practică, scrie ProSport.

Renunţă Rapidul la Gauracs? Pubalgia letonului îi îngrijorează pe giuleşteni, care caută o cale de a rupe contractul cu atacantul de 21 de ani. Adus ca o mare vedetă în Grant, Edgars Gauracs a devenit în doar două săptămâni o povară pentru alb-vişinii. Vârful a venit accidentat, ascunzându-le rapidiştilor afecţiunea sa musculară, apoi la primul antrenament din Antalya fost nevoit să recunoască: "Am avut o pubalgie, dar credeam că s-a vindecat". Letonul a fost propus la Rapid de Florin Manea, fiul antrenorului, însă până la urmă transferul a fost intermediat de Victor Becali, potrivit Gazeta Sporturilor.

Steaua şi Dinamo, în război cu Dragomir. Mitică Dragomir e în război deschis cu Steaua şi Dinamo. Nu vrea să se amâne returul. "Dacă nu le convine, să mă dea afară" - spune Dragomir. Chiar aşa s-ar putea întâmpla. Borcea şi Becali vor să-i pună pielea în cui. Totul a pornit de la dinamovişti. Ei au cerut amânarea derbyului cu Craiova, anunţă Sport.ro.

Porumboiu: "Îmi e greu să cred că Igna mai poate face ceva la CCA".
Patronul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, consideră că actualul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ioan Igna, ar fi putut să fie unul dintre cei mai buni conducători ai "cavalerilor fluierului", dar în urmă cu cel puţin 10 ani, când avea altă putere. Finanţatorul grupării "galben-verzi" a declarat pentru Sport Total FM că îl respectă foarte mult pe Igna ca fost arbitru şi ca om, însă nu crede că acesta poate să facă ceva în condiţiile de acum, când sistemul corupt are nişte rădăcini foarte adânci, iar el are o vârstă prea înaintaintată pentru a se putea lupta pentru o Comisie puternică.

Iubire la lopată pentru rapidişti. Suporterii Rapidului vor să-i facă lui George Copos o surpriză de proporţii, menită să economisească bani din buzunarul patronului. În frunte cu liderul lor, Vali Bulgaru, suporterii alb-vişinii i-au propus bossului de la ANA să renunţe la angajarea unei firme care să pregătească gazonul pentru meciul din etapa a doua a returului, cu Unirea Urziceni, urmând, în schimb, să facă ei gratis toată treaba, notează ProSport.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete