Liţă Dumitru: "La transferurile pe care le face, Steaua îşi merită locul în campionat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liţă Dumitru a lăsat Steaua II pe locul 14 în liga a doua dar îi critică pe conducătorii echipei mari pentru campania de transferuri.

“Dacă vor continua să facă transferurile pe care le fac, indiferent de ce spun cei care conduc, dacă vor face transferuri ca de fiecare dată, după ureche şi de dragul de a face transferuri, gen Costea sau unul sau altul, atunci îşi merită soarta”, a spus Liţă Dumitru pentru Dolce Sport

„Mi-a fost greu să-i reţin numele lui Chipciu, dar până la Lăcătuş... Trebuie să treacă multă apă şi mai găsim multe cadavre la stăvilar, până să ajungă Chipciu ca Lăcătuş.

Gardoş, împreună cu Chiricheş, vor face un cuplu senzaţional şi, dacă Steaua avea puţină minte, îl lua şi pe celălalt mijloc pe care l-a luat Dinamo”, a mai spus Liţă Dumitru.

„Nikolici a avut o zi frumoasă, reuşită, a dat 2 goluri, dar a fost o întâmplare. Când îl mai vedeţi pe Nikolici să mai dea două goluri şi să mai joace aşa, să mă cautaţi şi să-mi spuneţi că n-am avut dreptate”, a declarat Liţă Dumitru despre jucătorul care a fost decisiv în meciul cu AEK Larnaca.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie