Lecţie pentru Simona Halep. Ce face colega ei de echipă pentru România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a refuzat să participe la Jocurile Olimpice, motivând că se teme de virusul Zika, lucru pe care niciun alt sportiv nu l-a mai făcut.

La polul opus ei, ca atitudine, se află Monica Niculescu, alături de care a jucat finala de dublu de la Montreal acum mai puţin de o săptămână. Monica Niculescu a plecat vineri spre Rio de Janeiro, acolo unde sâmbătă urmează să joace deja în primul tur al probei de simplu.

La plecare, Monica a confirmat că are probleme de sănătate la spate, dar a spus că va încerca să dea tot ce e mai bun din ea. ”Pentru ţară o să joc chiar dacă sunt accidentată. Oricum am făcut tot posibilul să mă recuperez în acest timp scurt, am fost şi la Făgăraş am fost la mulţi doctori”, a declarat Monica.

Aşadar, după ce duminică noaptea a jucat finala de dublu de la Montreal, alături de Simona Halep, Monica Niculescu a venit repede în ţară pentru ase trata şi apoi a fugit în Brazilia. Practic, în decursul a patru zile, ea a traversat de două ori Atlanticul, a zburat  mai bine de 30 de ore şi a parcurs în jur de 18.000 de kilometri, schimbând fusul orar tot de două ori.

În ceea ce priveşte faptul că va juca în primul tur la Jocurile Olimpice la doar câteva ore după ce va ateriza la Rio, Monica spune că e obişnuită: “Va fi complicat, că ajung destul de tarziu dar în tenis facem frecvent acest lucru… În Canada mi s-a întamplat. A trebuit sa joc doua meciuri dupa ce am zburat noaptea, le-am şi câştigat aşa că îmi doresc să facem o treabă buna“, a mai spus ea.

Monica Niculescu şi Irina Begu vor reprezenta România la simplu la Rio de Janeiro, dar vor face pereche şi la dublu.

Monica Niculescu joacă azi, de la ora 16:45, în turul I, la simplu

Vezi AICI programul sportivilor români în prima zi de concurs

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS