La Steaua e iar infirmeria plină

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rădoi e campion la accidentări Thereau şi Rădoi (foto) s-au reaccidentat, pentru ambii sezonul încheindu-se mult mai devreme. Primul care a capotat a fost francezul, care, în urma unui

Rădoi e campion la accidentări

Thereau şi Rădoi (foto) s-au reaccidentat, pentru ambii sezonul încheindu-se mult mai devreme. Primul care a capotat a fost francezul, care, în urma unui duel pentru minge cu Jula, a călcat strâmb exact cu piciorul stâng, la care mai avusese necazuri. Atacantul a căzut fulgerat la pământ urlând de durere. Tot metatarsianul i-a făcut probleme. După mai multe minute de îngrijire la marginea gazonului, francezul a părăsit terenul cu ajutorul celor din stafful medical. De altfel, la final, vârful francez a avut nevoie de ajutor pentru a ajunge la autocar, având glezna imobilizată în ghips. La sosirea în Bucureşti, a fost transportat cu un cărucior special până la autocar. Şi pentru că un ghinion nu vine niciodată singur, şi căpitanul Rădoi a fost accidentat de Oliveira exact la genunchiul la care Mirel a mai avut probleme. Deşi a plecat de pe stadion pe picioare, internaţionalul crede că pentru el actualul sezon s-a încheiat. Dică, Rădoi, Iacob, Neşu, Opriţa, Thereau, Cristocea, Gigel Coman, Ovidiu Petre şi Ghionea au fost mai mereu accidentaţi, spre disperarea lui Olăroiu.