Juniorii lui Săndoi, la un pas de Euro 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a remizat aseară cu Rusia (scor 0-0) şi s-a calificat de pe primul loc la „barajul“ pentru Euro 2011, din Danemarca. Cel mai greu adversar al tricolorilor ar putea fi Croaţia. În 2002, selecţionata U21, antrenată de Ion Moldovan, a ratat calificarea după playoff. Tragerea la sorţi pentru meciurile de baraj se va derula vineri la Herning (Danemarca).

Tricolorii mici au mers la Sankt Petersburg cu calificarea în playoff-ul pentru CE jucată încă de la Bucureşti. Atunci, aceştia au bătut clar, cu 3-0, iar Emil Săndoi le-a transmis jucătorilor săi: „Nu pierdem în Rusia".

Mai ales că un insucces le-ar fi adus la baraj un adversar mai dificil. Fără Bicfalvi, omul numărul 1 al românilor din meciul de săptămâna trecută, trupa lui Emil Săndoi a jucat prudent. Mai mult, încă din minutul 29, tricolorii au rămas în 10, Ioniţă fiind eliminat pentru două cartonaşe galbene.

Totuşi, românii s-au descurcat şi cu un om în minus. Mihai Costea l-a încercat pe portarul Pesyakov, pentru ca pe finalul primei reprize şi Rusescu să irosească o ocazie mare, trimiţând din voleu peste bara transversală.

Final cu emoţii

După pauză, ruşii au căpătat curaj, iar Kanunnikov nu a reuşit să-l învingă pe Lung jr, care a scos de sub vinclu cu un reflex de excepţie. Trupa lui Săndoi s-a închis bine, chiar dacă ruşii au atacat în valuri pe final. Până la urmă s-a terminat egal, iar tricolorii vor fi capi de serie la tragerea la sorţi a barajului pentru Euro 2011.

România mică îşi va afla vineri adversara din baraj, atunci când va avea loc tragerea la Herning (Danemarca). Meciurile, tur-retur, sunt programate la 9 şi la 13 octombrie.

Urna capilor de serie

România
Spania
Anglia
Suedia
Olanda
Cehia
Italia

Urna outsiderilor

Croaţia
Belarus
Scoţia
Grecia
Elveţia
Ucraina
Islanda

*Capii de serie s-au stabilit după rezultatele echipelor din campaniile de calificare la Euro 2011 şi la Euro 2009.

0-0

Rusia: Pesyakov - Şenikov, Smolnikov, Gabulov (Gatagov 70), Dyadyun - Mamaev, Ivanov, Makeev, Parşivliuc - Kanunnikov, Yakovlev (Ionov 46). Antrenor: Igor Kolyvanov.

România: Lung jr - Măţel, Găman, Papp, Chiricheş - Hora, Gardoş, A. Ionescu, M. Costea (Alexe 89) - Ioniţă, Rusescu (L. Ganea 66). Antrenor: Emil Săndoi.

Eliminat: Ioniţă 29

Stadionul „Petrovski - Sankt Petersburg": 1.000

Arbitru: Stuart Antwell (Anglia)

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie