Jucătorii rivalelor s-au întâlnit înaintea meciului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorii formaţiilor Steaua şi Rapid s-au întâlnit, ieri dimineaţă, în complexul IDM din Capitală, unde au petrecut câteva zeci de minute de relaxare înaintea partidei pe care o vor

Jucătorii formaţiilor Steaua şi Rapid s-au întâlnit, ieri dimineaţă, în complexul IDM din Capitală, unde au petrecut câteva zeci de minute de relaxare înaintea partidei pe care o vor disputa în Cupa UEFA, ambele delegaţii fiind însoţite de echipaje ale jandarmeriei. "Roş-albaştrii" au sosit în jurul orei 10.45, împreună cu antrenorul secund Dumitru Bolborea, fiind urmaţi după aproximativ 30 de minute de jucătorii rapidişti. Câţiva dintre rapidişti, printre care Daniel Coman, Viorel Moldovan şi Daniel Niculae, s-au salutat cu fundaşul echipei Steaua, Sorin Ghionea, în timp ce restul fotbaliştilor s-au ignorat. Steliştii Dorin Goian şi Florin Lovin au jucat biliard, Ogăraru şi portarul Cernea au jucat tenis de masă cu Dumitru Bolborea, iar opt jucători ai "roş-albaştrilor", împărţiţi la două mese, au preferat să joace rummy.