Italianul Angelo Massone, acţionar majoritar la un club din Liga 1!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Massone (dreapta) l-ar putea aduce la Ceahlăul ca antrenor pe Ze Maria (centru), fostul jucător al Interului

Angelo Massone a încercat, fără succes, să preia Rapidul, dar a renunţat până la urmă la echipa giuleşţeană şi a cumpărat aciunile unui alt club.

Angelo Massone e noul acţionar majoritar al clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, informaţie confirmată de Viorel Mestecăneanu, preşedintele clubului. 

"Aşa este, a preluat 55% din acţiuni. S-a semnat un contract cu cei doi acţionari care deţineau împreună acest pachet. Contractul nu face referire neapărat la bani, dar are stipulată o clauză potrivit căreia noii patroni îşi asumă răspunderea de a menţine echipa în prima ligă, ceea ce înseamnă că trebuie să plătească şi din datorii.

Repet, nu am vorbit despre o sumă de bani, dar am vorbit că domnul Massone va aduce jucători, un nou antrenor şi că se va ocupa de tot ceea ce înseamnă detalii legate de echipă, cum ar fi şi cantonamentul de după reunire.

Mi-a spus că va aduce jucători din Italia, precum şi un antrenor cu nume cunoscut. Domnul Massone ne-a demonstrat că se pricepe la fotbal şi sîntem convinşi că va face ceva din clubul nostru”, a spus Mestecăneanu pentru Digi Sport.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"