Israelienii au dat de Tamaş: Singurul mesaj transmis de fundaşul român după o zi întreagă în care a fost dat dispărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabi Tamaş stârneşte compasiunea celor care, periodic, află despre escapadele sale bahice. Ultimul episod e de-a dreptul tragicomic.

Hapoel Haifa i-a prelungit, de curând, contractul lui Gabi Tamaş (35 de ani) şi i-a acordat şi banderola de căpitan pentru a-l responsabiliza. 

Rezultatul? După un amical jucat, sâmbătă, de formaţia israeliană cu CS Mioveni, Tamaş a dispărut! El a postat o poză pe Facebook la ora 3 dimineaţă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar a doua zi, când colegii săi au coborât din camere pentru a lua micul dejun, fundaşul român a fost de negăsit!

Tamaş a ratat şi şedinţa de antrenament şi, în ciuda tentativelor disperate ale oficialilor de la Hapoel Haifa de a-l contacta, Gabi n-a răspuns la niciun apel . Asta până aproape de ora 21.00, atunci când, potrivit jurnalistului isrelian, Beno David, cel care colaborează cu „Gazeta Sporturilor“, Tamaş a dat un prim semn.

Beno David a explicat că Oren Sterling, directorul general al lui Hapoel aflat în relaţii deosebite cu Tamaş, a anunţat că a primit un telefon de la fotbalist. Gabi l-a asigurat că e bine şi i-a cerut lui Sterling să transmită şi familiei sale, inclusiv soţiei, că totul e în regulă.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea