Ion Ţiriac, despre şansele Simonei Halep la US Open: „Ea, din păcate e româncă…“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Simona Halep, locul 2 WTA şi a doua favorită, o va întâlni pe neo-zeelandeza Marina Erakovici, numărul 99 mondial, în primul tur la US Open, al patrulea Grand Slam al anului.

Fostul tenismen Ion Ţiriac apreciază că Simona Halep ar putea atinge vârful de formă la ultimul mare turneu de Gand Slam al anului, US Open, ţinând cont de faptul că a jucat două finale consecutiv, după două luni de pauză.

“Două săptămâni sunt foarte lungi. La Simona Halep mai e şi o treabă emoţională. Ea, din păcate e româncă, şi din fericire e tot româncă, pentru că atâta talent are românca asta încât francezii de la început au spus că e româncă. Nu de la mine, de la Năstase, că el a avut abilitatea asta. La băieţi aş spune că ăla care consumă în prima săptămână mai puţină benzină acolo se duce, dar la fete sunt aceleaşi 3,4,5 şi Simona face parte dintre ele. Deci are o şansă. Dacă ea nu a jucat două luni şi a ajuns în două finale, una după alta, înseamnă că acum, după săptămâna asta, poate ajunge la top de formă”, a declarat Ţiriac, citat de Mediafax. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort