Între Cociş şi un titular de acum din naţionala Greciei, Steaua nu s-a ales cu niciunul. Transferurile pe care le-a vrut Zenga, dar care nu s-au materializat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zenga, după calificarea memorabilă cu Steaua, în optimile Cupei UEFA, după succesul istoric cu Valencia. FOTO: Răzvan Păsărică

Transferurile ratate, din diverse motive, mai ales din cauza aspectului financiar, au şi ele un loc în istoria fotbalului. Fost secund al lui Walter Zenga, italianul Massimo Pedrazzini a dezvăluit că Steaua a fost aproape de transferul a doi internaţionali, unul al României, Cociş, şi celălalt de la naţionala Greciei.

„Walter Zenga l-a vrut pe Cociş, când eram noi la Steaua, dar nu s-a realizat atunci transferul şi jucătorul a plecat apoi în Moldova. Pe vremea aia, am încercat să-l transferăm şi pe Maniatis, care acum e în naţionala Greciei. L-am urmărit când avea doar 19 ani, dar grecii ne-au cerut 1 milion de euro. S-a considerat o sumă exagerată“, a declarat Massimo Pedrazzini, la Radio GSP. 

Duo-ul Zenga-Pedrazzini a fost pe banca Stelei în ediţia 2004-2005 a Ligii I, până în ultimele etape, când la timonă a trecut Ţiţi Dumitriu.

Titlul a fost câştigat de Steaua în acea ediţie, una cu succes şi pe plan european, în care roş-albaştrii s-au calificat până în optimile Cupei UEFA, după un succes istoric cu Valencia (la penalty-uri, după 0-2 în deplasare şi 2-0 la Bucureşti).  

Cociş (30 de ani) a plecat în 2004 la Şerif Tiraspol, de la Universitatea Cluj, în timp ce Giannis Maniatis (27 de ani, fundaş dreapta), era atunci la Panionios. 

Românul evoluează acum în Ucraina, la Hoverla Ujgorod, iar grecul la Olympiakos. 

Citeşte şi 

Răzvan Cociş: „La ultimele meciuri am decis să nu vin, dar cu Grecia sunt pregătit“

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut