Indian Wells: Alexandra Dulgheru a luat o bătaie crâncenă chiar în primul tur. Irina Begu a pierdut şi ea neaşteptat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Dulgheru

Turneul de la Indian Wells, unul dintre cele mai importante din circuit, a început azi noapte, iar două dintre jucătoarele noastre au ieşit deja din competiţie.

Alexandra Dulgheru, care din această săptămână este pe locul 93 în lume, înregistrând o cădere de 26 de locuri, a pierdut ruşinos cu scorul de 1-6, 0-6 în faţa americancei Nicole Gibbs, numărul 95 WTA. Meciul a durat o oră şi patru minute.

Din păcate şi Irina Begu a pierdut în primul tur, deşi abia revenise pe teren după o accidentare care a necesitat o pauză de aproape două luni. Begu, locul 36 WTA; a fost învinsă în trei seturi de nemţoaica Laura Siegemund, locul 75 în lume, care a câştigat cu 3-6,6-4,6-4. Partida a durat două ore şi 24 de minute. 

Mâine vor intra în competiţie Simona Halep şi Monica Niculescu, direct în turul al doilea.

Meciurile de la Indian Wells sunt transmise în direct de Dolcesport. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele