În Serbia încă este război!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Balcanii „fierb“: la Belgrad se întâlnesc Partizan şi Steaua Roşie. Cu trei etape înaintea finalului de sezon, Partizan poate „omorî“ lupta la titlu cu o victorie, singura opţiune şi pentru Steaua Roşie, aflată la un punct în spate.

Paradoxal, Partizan este echipa armatei (deşi s-a detaşat de ministerul apărării la începutul anilor '50), un fel de Steaua a României, în timp ce Dinamo a Serbiei este Steaua Roşie, care a fost înfiinţată de Partidul Comunist Iugoslav, fiind ulterior asociată ministerului de interne. Există un imens capital de simpatie pentru cele două formaţii: Steaua Roşie şi-a atras jumătate dintre fanii sârbi, iar celor de la Partizan le revine o treime a masei de suporteri.

Alb-negrii sunt prima echipă sârbă care a scos capul în fotbalul european, jucând în chiar primul meci al Cupei Campionilor Europeni, în 1955 la Lisabona cu Sporting, şi în finala din 1966, cu Real Madrid. Deşi sunt şi singurii care au jucat în Liga Campionilor, din 1992 încoace, marile performanţe europene aparţin totuşi Stelei Roşii. Cu o echipă din care făceau parte Prosineţki, Mihailovici, Savicevici şi Belodedici, alb-roşii au câştigat în 1991 Cupa Campionilor şi Cupa Intercontinentală.

Răscoala de la Zagreb

Rivalitatea în plan sportiv este amplificată, de multe ori cu rezultate tragice, de suporterii celor două echipe. Galeriile au ajuns atât de puternice în fotbalul din Serbia încât pot schimba conducerea clubului, cum au făcut fanii lui Partizan în 2007 prin boicotări şi ameninţări, sau pot declanşa războaie sângeroase! În 1990, 3.000 de susţinători ai Stelei Roşii au mers la Zagreb pentru un meci din campionatul Iugoslaviei cu Dinamo. Partida a avut loc la doar câteva săptămâni de la primele alegeri parlamentare din Croaţia, astfel că tensiunile naţionaliste atinseseră punctul de fierbere.

Violenţele de dinaintea partidei s-au mutat în stadion, unde fanii sârbi, conduşi de Zeljko Raznatovici, celebrul Arkan, au invadat terenul de joc şi s-au luat la bătaie cu cei croaţi şi cu forţele de ordine. Unii istorici apreciază, în mod simbolic, că „Răscoala de la Zagreb", cum a fost numită ulterior, a marcat începutul sfârşitului pentru Liga Iugoslavă, acţionând şi ca un catalizator al Războiului de Independenţă din Croaţia.

Se decide titlul

Azi, lucrurile s-au mai calmat în Balcani, dar asta nu înseamnă că derbyurile belgrădene şi-au pierdut din intensitate. Mai ales că în fiecare an miza luptei este titlul de campioană. Partizan, câştigătoarea luptei la vârf din campionatul Serbiei după destrămarea Iugoslaviei, cu zece titluri faţă de cele şase ale rivalei de moarte din 1992 încoace, se află şi acum pe primul loc al clasamentului, la un punct în faţa Stelei.

Alb-roşii au un ascendent moral după ce miercuri au câştigat Cupa Serbiei, 3-0 cu Vojvodina (pentru care Alin Stoica nu a evoluat), dar alb-negrii joacă acasă, în „templul fotbalului". Aşadar, cu trei etape până la final, echipa care învinge azi ia o opţiune serioasă pentru câştigarea unui nou titlu.