Handbalista Roxana Gatzel va face deplasarea la CE din Ungaria
0Handbalista echipei Silcotub Zalau, Roxana Gatzel, ramane pe lista oficiala a nationalei Romaniei, care va participa, intre 9-19 decembrie, la Campionatul European din Ungaria. Gatzel a facut
Handbalista echipei Silcotub Zalau, Roxana Gatzel, ramane pe lista oficiala a nationalei Romaniei, care va participa, intre 9-19 decembrie, la Campionatul European din Ungaria. Gatzel a facut pregatirea cu echipa nationala, dar dupa Trofeul Carpati, de la Cluj, antrenorul Cornel Otelea a decis sa renunte la ea, in favoarea deplasarii in Ungaria a interului dreapta Steluta Luca. Luca a anuntat insa federatia ca din cauza accidentarilor suferite la coapsa dreapta nu se simte in stare sa evolueze la Europene si prefera sa nu incurce echipa nationala. "La Cluj, au fost 17 jucatoare. Daca Steluta nu mai vine, fiind decizia ei personala, au ramas numai 16. Am decis ca lista oficiala s-o includa pe centrul Roxana Gatzel, care se va prezenta alaturi de tot lotul la reunirea de marti seara, de la Oradea", a declarat antrenorul Otelea. Initial, Otelea ar fi dorit sa aduca un inter-dreapta in locul Stelutei Luca, dar convocarea Cristinei Mihai, care evolueaza in Bundesliga, nu a fost posibila, handbalista anuntand ca este accidentata. Nationala s-a reunit aseara, la Oradea, de unde va pleca spre Ungaria in cursul zilei de azi, pentru ultimele doua partide de verificare. Romania va intalni Ungaria pe 2 si 3 decembrie, dupa care se va intoarce la Timisoara, de unde este programata plecarea spre Bekescsaba, locul de desfasurare a primelor trei meciuri din grupa C a Campionatului European.