HANDBAL: Lada Togliatti, amendată în Afacerea „Mită pentru arbitri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
HANDBAL: Lada Togliatti, amendată în Afacerea „Mită pentru arbitri”

Echipa feminină de handbal Lada Togliatti (Rusia) a fost amendată cu 30.000 de euro, iar doi oficiali au fost suspendaţi ca urmare a tentativei de mituire a arbitrilor care au condus meciul cu Slagelse din ediţia 2005/06 a Ligii Campionilor.

Scandalul arbitrilor care au declarat că s-a încercat mituirea lor, la diverse meciuri, nu s-a încheiat. Angajat al clubului din Togliatti, rusul Oleg Epifanov a fost găsit vinovat de ancheta EHF, fiind suspendat pentru cinci ani din toate competiţiile pe care le organizează forul european. Pentru că nu a cooperat cu anchetatorii, managerul Julia Visner nu va avea dreptul să-şi exercite atribuţiile funcţiei timp de doi ani. Încercarea de mituire a arbitrilor s-a produs la meciul cu Slagelse, din grupele ediţiei 2005/06 a Ligii Campionilor.
Pedepse la fel de aspre s-au aplicat şi în cazul fostului vicepreşedinte al FRH, Petru Paleu, şi selecţionerului naţionalei masculine Aihan Omer, care au fost suspendaţi pentru cinci ani din toate competiţiile internaţionale. Cei doi au fost învinuiţi că au încercat să le ofere bani arbitrilor danezi care au condus meciul România – Macedonia din preliminariile CM 2009.De asemenea, FR de Handbal a fost amendată cu 27.500 de euro. O sancţiune aspră a fost aplicată şi campioanei Rusiei la masculin, Cehovski Medvedi, care a fost exclusă doi ani din toate competiţiile internaţionale.