Halloween prelungit pentru Petrescu și Gâlcă: pericolul cu care se confruntă în acest weekend sufocant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai înfricoșătoare zi a anului a trecut, fiind sărbătorită, inclusiv în România mai nou, joi, pe 31 octombrie.

Dan Petrescu. FOTO: Arhiva Adevărul

Chiar și așa însă, doi antrenori importanți ai Superligii vor continua să „tremure“ în acest weekend. De frică pentru posturile lor, pe fondul rezultatelor slabe! Vorbim despre Dan Petrescu (56 de ani) și Costel Gâlcă (52 de ani), foști coechipier în Generația de Aur, actualmente colegi de suferință în campionatul intern. Pentru că atât CFR Cluj, cât și Universitatea Craiova, echipe care ar fi trebuit să defileze în Superliga, au ajuns să se chinuiască.

La CFR, cu o singură victorie în ultimele șapte partide oficiale, „ruptura“ care a apărut între Dan Petrescu, patronul Neluțu Varga și o parte din jucătorii importanți ai lotului e clară ca lumina zilei. Dacă n-ar fi avut un contract „beton“, cu o clauză de reziliere de un milion de euro, „Super Dan“ ar fi urmărit această etapă, nu de pe banca formației clujene, ci foarte probabil de acasă, ca un simplu telespectator. Chiar și așa, fără o victorie în meciul cu Gloria Buzău, o echipă nou-promovată și cu un lot extrem de „subțire“, Petrescu va fi nevoit să-și facă bagajele. Pentru că e foarte greu de crezut că patronul Varga va mai accepta un pas greșit.

Costel Gâlcă, antrenor Universitatea Craiova. FOTO: Arhiva Adevărul

La Craiova, situația e la fel de tensionată! Pentru că aici echipa pregătită de Costel Gâlcă a ajuns la o serie de nouă partide dintre care una câștigată. După înfrângerea de ieri din cupă, cu divizionara secundă Metalul Buzău (0-1), patronul Mihai Rotaru a „explodat“, la Digi Sport: 

*E o rușine, mie mi-e rușine de acest rezultat. Costel a zis că-și asumă. OK, el își asumă, dar ce facem noi? Vedem în seara asta ce urmează, nu știu ce înseamnă că-și asumă.

*Nu avem orizonturi în acest moment, aici e problema. Poate să te bată Metalul Buzău sau altă echipă, dar când ai nouă astfel de rezultate legate, tu nu poți să mai faci ceva. Metalul Buzău e o nou-promovată din Liga 2 și te-a dominat în repriza a doua pe fotbal.

*Dacă Gâlcă alege să rămână, mergem înainte. Vedem în funcție de ce decizie ia. Nu merge cu dacă și parcă. Eu sunt pregătit să iau decizii, voi lua ce mai bună decizie pentru Universitatea Craiova.

Văzând această răbufnire a patronului Mihai Rotaru e clar că Gâlcă nu mai are viitor în Bănie. În acest context, rămâne de văzut dacă antrenorul va fi pe bancă, duminică, în marele meci cu FCSB. „Nu mi-e teamă de nimic. Dacă nu o să prind meciul cu FCSB, o să știți, așa că nu e nicio problemă“, a spus Gâlcă, după eșecul din cupă.

O altă grupare, unde managerul nu e în pericol de demitere, dar nici nu se simte bine, e Oțelul Galați. După un start fulminant de sezon, echipa e în cădere liberă acum. Gălățenii au ajuns la zece partide oficiale dintre care una încheiată cu victorie! De aici, și declarația dată de Dorinel Munteanu pentru Antena Sport: Ceva nu funcţionează la noi, nu-mi aduc aminte ca echipa mea să aibă trei înfrângeri consecutive. Sper să ieşim din această perioadă grea, dar am încredere în jucători. Şi în acest an am visat foarte mult. Play-off-ul…am avut posibilitatea să fim sus, dar au trecut pe lângă noi mai multe şanse“.

Superliga, etapa a 15-a

Vineri

Gloria Buzău – CFR Cluj 21.00

Sâmbătă

Sepsi – Petrolul 18.30

Dinamo – UTA 21.00

Duminică

Poli Iași – Oțelul Galați 13.30

Universitatea Cluj – Farul 16.00

Universitatea Craiova – FCSB 21.00

Luni

Unirea Slobozia – FC Botoșani 18.00

Rapid – Hermannstadt 21.00

Clasament

1. Universitatea Cluj 14 8 5 1 22-9 29

2. Petrolul 14 5 7 2 16-12 22

3. Universitatea Craiova 14 5 6 3 22-14 21

4. Dinamo 14 5 6 3 23-17 21

5. CFR Cluj 13 5 5 3 24-18 20

6. FCSB 13 5 5 3 17-15 20

7. Oțelul Galați 13 4 7 2 11-9 19

8. Sepsi 14 5 3 6 19-18 18

9. UTA 14 4 6 4 14-14 18

10. Rapid 14 3 8 3 17-15 17

11. Poli Iași 14 5 2 7 14-20 17

12. Farul Constanța 14 4 4 6 15-22 16

13. Unirea Slobozia 14 4 3 7 13-19 15

14. Gloria Buzău 14 3 4 7 16-24 13

15. Hermannstadt 14 3 4 7 16-25 13

16. FC Botoșani 13 3 3 7 13-21 12

Locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, în total 10 etape).

Locurile 7-16 vor continua în play-out (manșă unică, în total 9 etape).

Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locurile 2 și 3 din play-off în Europa Conference League.

Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Cupa României, ediția 2024-2025, prima etapă

Marți

Grupa A: FC Argeș – CFR Cluj 2-2

Grupa B: Agricola Borcea – Petrolul 0-3

Grupa C: Poli Iași – UTA 1-1

Miercuri

Grupa A: Afumați – Ceahlăul 0-0

Grupa B: Dinamo – FCSB 0-4

Grupa C: Unirea Ungheni – Hermannstadt 1-2

Grupa D: Râmnicu Vâlcea – Reșița (0-1), Alba Iulia – Sepsi (1-0), Csikszereda – Oțelul (2-1)

Joi

Grupa A: Botoșani – Rapid 0-2

Grupa B: Metalul Buzău – U Craiova 1-0

Grupa C: Sănătatea Cluj – Farul 1-1

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”