Halep şi-a aflat următoarea adversară: O bate pe unde o prinde din 2009 şi a cedat un singur set cu ea în şapte meciuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (3 WTA) are şanse mari să bifeze a treia victorie din seria celor şapte de care are nevoie pentru a câştiga, din nou, trofeul la French Open.

Simona Halep a trecut, deocamdată, de Ajla Tomljanovici (47 WTA) şi de Magda Linette (87 WTA) pentru a-şi asigura prezenţa în turul III la Roland Garros. 

Chiar dacă partidele au ajuns la decisiv de fiecare dată, adevărul e că până acum Halep a avut un traseu mai mult decât accesibil, mai ales că vorbim de un turneu de Grand Slam. Şi nici ce urmează pentru Simona nu e vreo sperietoare. Pentru că Lesia Tsurenko (27 WTA) poate fi catalogată oricum, doar o jucătoare de elită nu.

În plus, Tsurenko s-a chinuit într-un meci epuizant pentru a obţine calificarea în turul III. Acest veritabil maraton a început joi seara şi s-a încheiat vineri, după prânz! Mai precis, după 3 ore şi 6 minute de tenis, Tsurenko a trecut de Krunici (76 WTA), scor 5-7, 7-5, 11-9!

Astfel, ucraineanca de 30 de ani va ajunge pentru a 8-a oară în carieră faţă în faţă cu Halep. Precedentele şapte întâlniri au fost câştigate de constănţeanca de 27 de ani:

*2019 (Dubai, hard): 6-3, 7-5 Halep

*2019 (Doha, hard): 6-2, 6-3 Halep

*2018 (Cincinnati, hard): 6-4, 6-1 Halep

*2014 (Wimbledon, iarbă): 6-3, 4-6, 6-4 Halep

*2013 (Hertogenbosch, iarbă): 6-3, 6-1 Halep

*2012 (Linz, hard): 3-0 Halep, abandon Tsurenko

*2009 (Opole, hard): 6-4, 7-5 Halep

Tsurenko n-a depăşit niciodată locul 23 în lume şi are în palmares patru trofee WTA, cucerite la Istanbul 2015 (hard), Guangzhou 2016 (hard) şi Acapulco 2017 şi 2018 (hard). 

Ea a ajuns la Paris, având un bilanţ catastrofal pe zgură: 3 meciuri, 3 înfrângeri! La French Open 2019, în turul I, a învins-o pe Bouchard (77 WTA), scor 6-2, 6-2, după care a câştigat duelul sufocant cu Krunici (76 WTA).

Halep şi Tsurenko se vor înfrunta, sâmbătă, la Paris, organizatorii urmând a anunţa ora partidei.

Învingătoarea duelului Halep – Tsurenko va juca, în optimi, fie cu Puig (59 WTA), fie cu Swiatek (104 WTA).

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi