Halep s-a calificat în finala de la Shenzen, după 6-2, 6-3 cu Zheng. Românca poate întâlni în ultimul act un adversar dificil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Simona Halep, nr. 3 mondial în circuitul WTA, a trecut şi de ultimul hop care i-a stat în cale în drumul spre finala turneului de la Shenzen. Românca a câştigat semifinala cu Zheng, scor 6-2, 6-3 şi e la un meci distanţă de adjudecarea primului trofeu din noul sezon.

"Sunt foarte mândră de mine pentru că am un început bun de an. Mă bucur că publicul e alături de mine, îl aştept şi mâine să mă susţină la meciul din finală. Am avut un adversar dificil azi, dar mă bucur că am trecut în finală. Mi-aş dori anul acesta să ajung din nou la Singapore. Vreau să văd cât de bună pot fi în acest sezon", a spus Halep imediat după terminarea partidei, în aplauzele spectatorilor chinezi.

Adversar surpriză pentru Simona Halep în finala turneului de la Shenzhen

Simona i-a cucerit ireversibil pe asiatici! Spectatorii prezenţi la semifinala cu Zheng nu au fost supăraţi din cauză că jucătoarea lor a fost învinsă de Halep, ba mai mult, s-au bucurat la finalul partidei pentru succesul româncei. 

Chiar dacă a avut ezitări în confruntarea din semifinale, Halep a forţat pe pe alocuri, suficient pentru a-şi destabiliza adversara şi a se impune la final în minumum de seturi. Principalele probleme ale româncei au fost dublele greşeli comise din cauza lipsei de luciditate la servire şi mingile returnate, care nu au găsit de multe ori terenul advers. În rest, loviturile de rever au funcţionat foarte bine, la fel şi serviciul Simonei, acestea făcând diferenţa în mai multe rânduri.

S-a terminat 6-2, 6-3 pentru Halep, după o oră şi 27 de minute de joc, însă, în finală, se profilează un meci extrem de greu împotriva Petrei Kvitova (locul 4 WTA), dacă cehoaica se va califica în ultimul act la Shenzen. În semifinale, Kvitova o întâlneşte pe elveţianca Bacsinszky (locul 47 mondial).


Halep-Zheng 2-0 (6-2, 6-3)

Setul II

6-3 Halep serveşte ca din tun şi câştigă game-ul decisiv, care o duce în finala de la Shenzen.

5-3 Simona face break şi serveşte pentru a se califica în prima finală a sezonului.

4-3 Simona îşi încordează forţele şi face primul game alb din această semifinală.

3-3 Halep a irosit o minge de break, iar adversara ei a câştigat ulterior game-ul. Simona are probleme la loviturile de retur, multe dintre ele ieşind afară.

3-2: Game facil câştigat de Halep, chiar dacă a făcut o nouă dublă greşeală.

2-2: Zheng se agaţă de fiecare minge şi îi face viaţa grea jucătoarei noastre.

2-1: Chiar dacă nu excelează la serviciu, Simona câştigă game-ul cu lovituri ucigătoare de la şold.

1-1: Halep face imediat rebreak-ul şi egalează.

0-1: Simona face din nou o dublă greşeală şi îi oferă adversarei break-ul.


Setul I

6-2: A venit rândul lui Zheng să facă o dublă greşeală şi să-i ofere break-ul şi, totodată, setul Simonei. 

Zheng are probleme medicale şi a cerut permisiunea arbitrului de scaun să meargă la vestiare. Pauza chinezoaicei a durat aproximativ 7 minute.

5-2 Halep îi face cadou adversarei un break cu două duble greşeli la serviciu.

5-1 Simona o aleargă pe Zheng dintr-o parte în alta a terenului şi reuşeşte al doilea break al întâlnirii. Jucătoarea noastră va servi pentru a câştiga setul.

4-1 Halep serveşte excelent şi mai face un pas spre câştigarea primului set. Zheng nu are răspuns la loviturile cu reverul ale româncei.

3-1 Simona fructifică prima minge de break şi se distanţează pe tabelă. Chinezoaica se dovedeşte, însă, o "nucă" destul de tare.

2-1: Simona n-are deloc emoţii pe serviciul ei şi preia din nou conducerea. La Shenzen sunt aproximativ 17 grade, o temperatură numai bună pentru sport.

1-1: Chinezoaica a servit excelent şi a forţat-o pe Halep să piardă game-ul. 

1-0: Simona a luat primul game al meciului, pe propriul serviciu. 


Partida va începe la ora 6.10, ora României, fiind transmisă în direct pe Digi Sport 1.

Simona Halep a obţinut calificarea în semifinalele turneului de la Shenzen după ce a trecut, rând pe rând, de Anicka Beck, Vikhlyantseva şi Krunic. Acum, în drumul româncei spre finală stă reprezentanta gazdelor, Zheng, care a trecut în turul anterior de Zarina Dyias din Kazahstan. Cele două jucătoare se vor duela pentru prima dată în circuitul WTA, dar confruntarea se anunţă disproporţionată dacă ne uităm la locurile din clasament ale celor două combatante: locul 3 pentru Halep, locul 97 pentru chinezoaică. Avantajul lui Zheng va fi, însă, sprijinul masiv pe care îl va avea printre spectatori ce vor urmări meciurile în tribunele arenei din Shenzen.

Mai multe pentru tine:
Ciucu face bilanțul promisiunilor nerealizate de foștii primari ai Capitalei: „Rușinea e prea mare ca să promit cai verzi pe pereți”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Rapid fuge după Botoșani! Bătaia pentru primul loc în Superligă, o afacere moldoveano-giuleșteană
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO