Halep, „regina“ de la Paris: Prima reacţie a Simonei după calificarea în sferturi şi mesajul rostit în franceză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a avut cel mai uşor meci de până acum la French Open 2019 şi, la final, s-a arătat încântată de parcursul ei de până acum şi optimistă în privinţa drumului rămas până în finală.

Simona Halep a jucat atât de bine împotriva unei debutante la French Open, încât a transformat duelul cu Iga Swiatek (104 WTA) într-un antrenament cu publicul prezent pe arena „Philippe-Chatrier“.

Imediat după calificarea în sferturi, Simona a rostit un scurt discurs pe teren şi le-a mulţumit fanilor în limba franceză.

Ce a spus Simona Halep?

*M-am simţit foarte bine pe teren. Sunt bucuroasă că am fost sută la sută în acest meci. Mă bucur să fiu înapoi în sferturi la Paris, e cea mai frumoasă senzaţie. 

*Mă simt bine pe teren, nu mă stresez în legătură cu rezultatul. Sunt din nou în săptămâna a doua aici, aşa că tot ce vine de acum înainte e ca un bonus. O să-mi joc şansa la fiecare meci şi vom vedea ce se va întâmpla

*Ştiam că e puternică, dar am făcut un joc bun. Poate ea a fost emoţionată. Acum trebuie să mă recuperez. Emoţional n-a fost uşor, pentru că nu ştiam cum joacă ea. O să fac un masaj şi o să încerc să mă relaxez.

*Primesc multă energie, atunci când joc în faţa unui public aşa de frumos. Deci, „Merci beaucoup à tous“ (n.r. - Mulţumesc foarte mult tuturor).

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată