Halep, pierderi uriașe și irecuperabile: Cât o costă scoaterea ei din tenis

0
Publicat:

Federația Internațională de Tenis (ITF) a „reușit“ să facă o victimă din Simona Halep, după modul revoltător în care a tratat cazul ei de dopaj!

Simona Halep, demoralizată, ajunsă la capătul puterilor

În octombrie 2022, când a apărut știrea că româncă a picat testul antidoping, ea a fost atacată vehement, mulți grăbind să o pună la zid, fără să aibă toate datele în acest dosar. Între timp însă, inclusiv o mare parte dintre cei care au condamnat-o inițial pe „Simo“, au trecut în tabăra ei! Pentru că, lăsând deoparte dacă e vinovată sau nu, lui Halep i se face o mare nedreptate. Asta deoarece e o anomalie să amâni, în mod repetat, audierile în cazul ei de dopaj. Miercuri seară, Simona a confirmat, într-o postare acidă pe Instagram, că tocmai asta s-a întâmplat, la solicitarea celor de la Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA). Pentru a treia oară! Noul termen prevede ca audierea să aibă loc, luna viitoare. Data exactă n-a fost precizată de Halep, în comunicatul în care, în premieră, Simona are tonul unui om disperat, ajuns la capătul puterilor.

Aștept să fiu judecată din octombrie, anul trecut. În decembrie, am reușit să demonstrez, datorită experților, că un lot din suplimentele pe care le foloseam a fost contaminat (n.r. – cu substanța interzisă, Roxadustat), ceea ce a cauzat testul meu pozitiv. Am cerut, așa cum prevăd regulamentele antidoping, să am parte de o audiere rapidă. E dreptul meu, e ceva scris în regulament! Din păcate, ITIA mi-a amânat audierile de trei ori. Mi-au refuzat dreptul de a fi judecată de un tribunal independent. Nu m-au lăsat să particip în turnee de 8 luni. Acum știu că am ratat Australian Open, Roland Garros și Wimbledon. Ca să nu mai zic de faptul că îmi voi pierde toate punctele și locul din clasament. Nu doar că îmi <<ucid>> reputația, dar și pe mine ca o jucătoare profesionistă. Și nici nu vreau să vorbesc despre consecințele acestei situații asupra sănătății mele mintale. Lipsa de respect a celor de la ITIA pentru regulamente, în ceea ce privește audierea mea rapidă, înseamnă o lipsă de respect pentru mine și nu mai am cuvinte. Dreptatea amânată e dreptatea refuzată“, a fost mesajul acid al Simonei pe Instagram.

Consecința sportivă: revenirea va fi un calvar

Ce înseamnă însă, în mod concret, scoaterea Simonei din tenis de 8 luni și jumătate? „Weekend Adevărul“ a încercat să socotească acest lucru, atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar.

În primul clasament WTA de după US Open 2022, ultimul turneu la care a jucat, Halep avea 3.025 de puncte. Și era pe locul 9 mondial. Astăzi, în ierarhia live, actualizată în timp real, românca a rămas cu doar 1.290 de puncte. Și a căzut până pe 35 WTA. Deci, din start, vorbim despre un volum uriaș de puncte pierdute, 1.735, plus o prăbușire de 26 de poziții în clasament. Ca să ne dăm seama mai bine ce înseamnă această „hemoragie de puncte“ merită să precizăm că un sportiv primește 2.000 de puncte, când câștigă un Grand Slam.

Și drama lui Halep, din perspectiva clasamentului, e departe de final! Analiza „Weekend Adevărul“ demonstrează că, după French Open, turneu care va începe de luni la Paris, sunt șanse mari să o vedem pe Halep în jurul locului 50 WTA sau chiar mai jos. Și prăbușirea se va accentua, în săptămânile următoare! Pentru că, paradoxal, Halep a avut rezultate mai bune pe iarbă decât pe zgură, anul trecut. După French Open 2022, ea a atins semifinalele în trei turnee succesive:

*Birmingham – Semifinale (110 puncte)

*Bad Homburg – Semifinale (110 puncte)

*Wimbledon – Semifinale (0 puncte)

Așadar, în iunie și iulie, Halep va mai pierde 220 de puncte. Și are noroc, pentru că, anul trecut, nu s-au acordat puncte la Wimbledon! În caz contrar, ea ar fi pierdut încă 780 de puncte pentru atingerea careului de ași, la „All-England Club“.

Concluzia? Cu cât va ajunge mai jos în clasamentul mondial, cu atât mai dificilă va fi misiunea Simonei, în momentul revenirii în circuit. Pentru că va pierdere statutul de cap de serie și va da de jucătoare din Top 20, încă din primele tururi, în toate competițiile în care va ajunge pe tablou.

Pierderea financiară: Aproape 4 milioane de dolari

Halep plătește scump scoaterea ei din tenis și dacă ne gândim la partea financiară. Desigur, această problemă e secundară acum, având în vedere că românca nu mai are grija zilei de mâine, câștigând până acum 40.203.437 de dolari exclusiv din premii, în turnee. Cu acest total, „Simo“ e pe locul 3, în clasamentul all-time al banilor, după Serena (94.816.730 de dolari) și Venus (42.406.778 de dolari) Williams.

Chiar și așa, Simonei i s-a luat șansa de a câștiga niște sume importante prin participarea ei în circuitul WTA. Dacă socotim banii pe care i-a adunat, în ultimii cinci ani, care au inclus sezonul ei cel mai slab (2021), dar și cel mai bun (2018), vedem că în contul româncei a intrat suma totală de 19.467.423 de dolari. Ceea ce înseamnă că, în medie, Halep aduna 3.893.484 de dolari numai din premii, în diferite întreceri WTA. Sumă pe care a pierdut-o acum, fiind suspendată de 8 luni și jumătate.

O întrebare fără răspuns

Așadar, rămâne în vigoare această întrebare la care nimeni n-are un răspuns: Cine plătește dacă, în urma audierilor, se va dovedi că Halep a fost nevinovată și că, într-adevăr, Roxadustat a apărut în organismul ei din cauza unui supliment contaminat?

Pentru că exact asta susține antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, în ultima postare pe care a făcut-o pe rețelele de socializare: „Au existat în istorie mai mult de o sută de cazuri în care contaminarea a fost demonstrată. Companiile care produc acele suplimente se ocupă și cu suplimente pentru animale și pentru persoane care nu practică sport. Amestecătoarele folosite sunt aceleași, iar dacă regulile de igienă nu sunt respectate minuțios, asta se poate întâmpla. Mai sunt și alte moduri de contaminare, dar nu le voi parcurge pe toate astăzi. Urmele de Roxadustat găsite în urina Simonei sunt atât de mici, încât e incredibil să consideri asta dopaj. Experții au dovedit acest lucru, atât în cazul ei, cât și în multe altele. Cantitatea de Roxadustat din suplimentele (n.r. - contaminate) corespunde cu cele extrem de mici găsite în urina Simonei“.

Câștigurile Simonei Halep din turnee, în perioada 2018-2022

2018 - 7.409.564

2019 - 6.962.442

2020 - 1.937.890

2021 – 904.330

2022 – 2.253.197

*Sumele sunt exprimate în dolari