Halep joacă, diseară, în prime time: Organizatorii au anunţat programul zilei la Miami. Patru români în acţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (1 WTA) revine pe teren, direct în turul II la Miami, după ce a părăsit Indian Wells în faza semifinalelor.

Simona Halep va fi a patra jucătoare din România care va debuta pe tabloul principal, după Mihaela Buzărnescu (39 WTA), Monica Niculescu (70 WTA) şi Irina Begu (37 WTA). Din păcate, până acum, doar Niculescu a avansat în turul II.

Potrivit site-ului oficial al turneului de la Miami, Halep o va întâlni pe Dodin (98 WTA), nu mai devreme de ora 21.00 (Digi Sport 2), ora României. 

Halep şi Dodin se vor afla la prima întâlnire în circuitul feminin, iar asta după ce franţuzoaica de 21 de ani a trecut, în runda inaugurală, de Cepede (78 WTA), scor 6-4, 6-7, 6-3.

Pe lângă Halep, astăzi, la Miami vor juca şi Sorana Cârstea, Marius Copil, dar şi Monica Niculescu. Iată cum au fost programate meciurile celor trei:

*Cârstea (31 WTA) - Hsieh (61 WTA)

Al 4-lea meci pe Terenul 7. Cum primul meci va începe de la ora 17.00, ora României, probabil, Cârstea va intra pe teren după ora 22.00.

*Copil (84 ATP) - Kukushkin (83 ATP)

Meciul va începe imediat după terminarea partidei dintre Cârstea şi Hsieh.

*Niculescu (70 WTA) - Rybarikova (18 WTA)

Al 3-lea meci pe Terenul 9. Cum primul meci va începe de la ora 17.00, ora României, probabil, Niculescu va intra pe teren după ora 20.00.

Digi Sport transmite turneul feminin de la Miami, iar Telekom Sport televizează partidele de la masculin.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul