Halep i-a ruinat pe pariori: Cine a devenit favorită la French Open după eliminarea Simonei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep a încheiat acest sezon după eliminarea de la French Open

Simona Halep (2 WTA) a abordat ultimul Grand Slam al anului din postura de favorita numărul 1. Ultima dată când a beneficiat de un astfel de statut la Paris, în 2018, a şi câştigat trofeul. De această dată, calculele hârtiei au fost date serios peste cap.

În anul în care toată lumea se aştepta ca Simona Halep să câştige French Open la pas, românca a înregistrat cel mai slab rezultat de al ei la Paris din 2016 încoace.

Acum patru ani, „Simo“ a părăsit Roland Garros tot în optimi, cedând în faţa lui Shelby Rogers (SUA), scor 3-6, 4-6. Au urmat trei ediţii destul de reuşite la French Open pentru Halep, care a jucat o finală (2017), a luat un trofeu (2018) şi a atins sferturile la ultima participare.

Cum liderul mondial, Ashleigh Barty, a optat pentru a nu juca în acest an la French Open, Halep a devenit favorita numărul 1. Iar statutul ei era unul bine meritat, având în vedere că a abordat turneul cu 14 victorii la rând în circuitul feminin şi cu trei trofee luate succesiv, la Dubai, Praga şi Roma. Pe fondul acestor rezultate, s-au pariat sume uriaşe pe victoria Simonei la Roland Garros, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Din păcate, Iga Swiatek (Polonia, 19 ani, 53 WTA) a bătut-o categoric pe Halep (6-1, 6-2), iar casele de pariuri au fost nevoite să refacă imediat cotele pentru proba feminină. Potrivit Eurosport, postul care transmite French Open, poloneza care a scos-o pe Halep din turneu e de acum favorita bookmakerilor, după cum se poate vedea mai jos:

Iga Swiatek: 3

Petra Kvitova: 3,5

Elina Svitolina: 4,5

Sofia Kenin: 9

Fiona Ferro: 12

Caroline Garcia: 14

Ons Jabeur: 20

Danielle Collins: 22

Martina Trevisan: 25

Nadia Podoroska: 32

Laura Siegemund: 33

Paula Badosa: 50

Barbora Krejcikova: 50

S. Zhang:50

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend