Gimnasta Andreea Munteanu ar putea primi titlul de “Gorjeanul Anului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Munteanu

Gimnasta Andreea Munteanu, originară din comuna Bustuchin, va fi propusă pentru titlul de “Gorjeanul Anului “ ca urmare a performanţelor sportive obţinute, la iniţiativa lui Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

“Andreea Munteanu a fost în permanenţă în atenţia noastră, a mea personal.  În vizorul premiilor acordate de Consiliul Judeţean este încă de acum trei ani, iar anul acesta va fi propusă personal de mine şi supusă analizei comisiei de specialitate din cadrul instituţiei ca să primească titlul de Gorjeanul Anului”, a spus Ion Călinoiu. În context, primarul Florin Cârciumaru a precizat că pe 21 mai, cu ocazia Zilelor Municipiului Târgu-Jiu, în cadrul unei şedinţe festive, Andreea Munteanu va primi şi titlul de cetăţean de onoare al oraşului.

“Pe data de 21 mai vom avea o şedinţă festivă şi Andreea va primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului şi o mică sumă de bani din partea noastră.  Referitor la deschiderea unui centru de pregătire la Târgu-Jiu, poate fi luată în considerare ideea plecând de la exemplul domnului primar Ciocea, care a decis ca sala de sport din comuna Bustuchin, de unde este originară Andreea, să îi poarte numele. Vedem ce posibilităţi avem ca pe viitor să atragem fonduri şi să construim o sală de sport mai mare, care să funcţioneze ca o sală de gimnastică şi să îi poarte numele Andreei Munteanu”, a spus Florin Cârciumaru, citat de Agerpres. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate