Gigi, făcut KO de Rednic. În premieră, patronul Stelei îşi recunoaşte înfrângerea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul celor de la Standard Liege a reuşit să-i facă o dublă „aroganţă“ lui Becali, care a rămas cu buza umflată, după o iarnă în care a visat la două mutări importante.

Gigi Becali învaţă, treptat, că Steaua se mai şi refuză. Dacă în ultimii ani, antrenori precum Cosmin Olăroiu şi Petre Grigoraş i-au spus „nu“ latifundiarului, acum şi jucătorii se gândesc de două ori, înainte de a semna cu formaţia din Ghencea.

Ultimul exemplu a fost cel al lui Alexandru Maxim, care a refuzat să semneze cu Steaua, deşi Pandurii Târgu Jiu ajunsese la un acord cu Gigi Becali. Acesta a aflat acum de ce internaţionalul român, dar şi un alt fotbalist, Jeremy Bokila de la Petrolul, n-au vrut să vină în Ghencea.

„Bokila e un jucător pe care l-aş lua şi mâine, dacă aş putea. Am înţeles că ar fi intervenit şi Standard Liege. Am înţeles că Maxim ar fi semnat în aceleaşi condiţii cu Standard“, a dezvăluit Becali la Digi Sport.

UPDATE 20.57 - În ciuda afirmaţiilor făcute de Gigi Becali, Mircea Rednic susţine că nici Bokila şi nici Maxim n-au semnat, deocamdată, cu echipa sa.

„Nu luăm în această iarnă niciun jucător de la Petrolul, deci nici pe Bokila. El poate fi, eventual, o soluţie doar din vară. Acum urmărim mai multe piste externe. Tocmai am luat un atacant japonez. În ceea ce-l priveşe pe Maxim, e adevărat că a existat un interes real în urmă cu o lună, dar discuţiile nu au avansat din cauza părţii române“, a afirmat tehnicianul pentru Digi Sport.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală