Gigi Becali simte atingerea divină: FCSB, victorie zdrobitoare! Ce miracol poate realiza de Paşte VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali, speranţe reaprinse la titlu

Nu o dată, patronul roş-albaştrilor a spus că doar Dumnezeu poate face echipa sa campioană, în acest sezon. Şi, acum o săptămână, când CFR avea un avans de 8 puncte în fruntea clasamentului, latifundiarul avea perfectă dreptate. Între timp, situaţia s-a schimbat radical şi bucureştenii chiar pot spera la un miracol sportiv!

FCSB a profitat din plin de pasul greşit făcut de liderul CFR Cluj, duminică seară, la Craiova. La 24 de ore după ce ardelenii au fost învinşi cu 3-2, a venit o victorie lejeră a principalei rivale la titlu.

Luni seară, în partida care a încheiat etapa a IV-a din play-off, FCSB a trecut de Voluntari, scor 4-0. Drumul gazdelor spre victorie a fost deschis de Darius Olaru. Acesta a finalizat uşor, după o „lumânare“ înălţată în careu de Octavian Popescu. Olaru a fost ajutat şi de luftul colegului Ivan Mamut, rămânând singur în gura porţii, de unde a punctat pentru 1-0 (5).

În minutul 26, a venit golul doi, după o fază superbă. Pentru că Edjouma l-a deschis pe Ovidiu Popescu în flancul drept, cu o pasă a la Zidane, mijlocaşul roş-albaştrilor a centrat perfect, din prima, iar Ianis Stoica a pus latul pentru 2-0.

După pauză, FCSB şi-a conservat avansul, fără să mai preseze în faţa unei echipe slabe a Voluntariului, fără chef de fotbal şi fără determinare. Chiar şi aşa, Tănase a reuşit dubla (70, 78). S-a terminat 4-0, rezultat care a apropiat FCSB la cinci puncte de liderul CFR Cluj.

Duminică, 17 aprilie, e programat marele meci CFR Cluj - FCSB (ora 20.30). Dacă bucureştenii vor învinge şi aici, iar apoi, în etapa a 6-a din play-off, o eventuală înfrângere a CFR-ului (joacă la Voluntari) ar fi coroborată cu o victorie a FCSB-ului (întâlneşte Farul, în deplasare), atunci s-ar înfăptui miracolul de Paşte: FCSB va trece pe primul loc, în condiţiile în care, acum câteva zile, era la opt puncte de CFR Cluj!

VEZI REZUMATUL MECIULUI FCSB - VOLUNTARI

Liga I, play-off, etapa a IV-a

Sâmbătă

FC Argeş - Farul 0-2

Duminică

CS U Craiova - CFR Cluj 3-2

Astăzi

FCSB - Volunari 4-0

Clasament

1. CFR Cluj 45 de puncte

2. FCSB 40p

3. CS U Craiova 36p

4. Voluntari 30p

5. Farul 28p

6. FC Argeş 24p

*Locul 1 participă în preliminariile Ligii Campionilor, iar locul 2 şi 3 în preliminariile Conference League.

*Locul 3 va juca baraj cu câştigătoarea barajului dintre locurile 1 şi 2 din play-out pentru un loc în preliminariile Conference League.

Liga I, play-out, etapa a III-a

Vineri

Clinceni - Chindia 0-3

Dinamo - „U“ Craiova 1-2

Sâmbătă

UTA - Rapid 0-2

Duminică

Botoşani - Sepsi 0-1

Astăzi

Gaz Metan - Mioveni 1-2

Clasament

1. Rapid 32p

2. Sepsi 30p

3. Botoşani 29p

4. UTA 26p

5. „U“ Craiova 25p

6. Mioveni 22p

7. Chindia 22p

8. Dinamo 13p

9. Clinceni 3p*

10. Gaz Metan -13p*

*Clinceni a pierdut 4 puncte, iar formaţia din Mediaş a fost penalizată cu 14 puncte. Ambele grupări au fost sancţionate din cauza datoriilor. 

**Locurile 9 si 10 retrogradează direct. Locurile 7 şi 8 joacă baraj de menţinere / promovare cu locurile 3 şi 4 din liga a doua.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare