Ganea nu mai are loc în „Groapă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Continuă mişcările de trupe în „Ştefan cel Mare" după ce Ioan Andone a semnat cu Dinamo. Dacă „Ţânţarul" are şanse tot mai mari să fie cooptat în stafful de la echipa secundă, situaţia „Ganezului" este specială.

Şefilor le este tot mai greu să-i găsească fostului internaţional un loc în organigrama clubului. Posturile de „secunzi" sunt ocupate şi la prima, şi la a doua formaţie, şi nici la „birou" nu mai poate reveni Ganea, unde a activat ca manager sportiv, pentru că acea funcţie i-a fost repartizată lui Florin Prunea. Deci, uşor-uşor, ex-atacantul naţionalei este forţat să plece de la Dinamo.

Este decis să se prezinte la reunirea echipei

„Ganezul" mai are un an de contract cu roş-albii, însă acţionarii se gândesc la reziliere. Alt lucru cert este că Ionel Ganea nu ar fi fost păstrat în stafful lui Andone nici dacă „Fălcosul" ar fi venit fără „secunzi", iar clubul ar fi trebuit să-i pună nişte asistenţi la dispoziţie.

De ce? Pentru că Ando a aflat că omul care a marcat golul victoriei cu Anglia la Euro 2000 ar avea metode mai neortodoxe de a comunica cu jucătorii.

„Eu mai am un an de contract cu Dinamo, nu ştiu ce se va întâmpla. Nu a vorbit nimeni nimic cu mine. Mă prezint la reunirea echipei conform programului", ne‑a spus Ionel Ganea.

Ce mişcări se mai pregătesc la Dinamo

Giovani Becali ar putea reveni, oficial, în club, preluând acţiunile lui Vasile Turcu. Surpriza este că fostul impresar ar urma să ocupe funcţia lui Cornel Dinu, de administrator delegat, sau pe cea de preşedinte. Lui „Mister" i se va găsi altă poziţie.

Nicolae Badea îi caută alt post lui Florin Prunea, încât acesta să nu mai fie atât de expus. Acum, manager sportiv, fostul portar ar urma să treacă în „umbră" sau chiar să plece de la Dinamo.

Spaniolul Francisco Molinero nu mai vrea să stea la Dinamo după ce roş-albii l-au adus pe Helder de la Rapid. Ibericul a cerut o hârtie de la club care să-i permită să negocieze cu altă echipă.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet