French Open ne poate arăta noul „rege“: Argumentul care îl pune pe Alcaraz printre marii favoriţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carlos Alcaraz, noua vedetă a circuitului masculin

Pentru prima dată după mulţi ani, avem un sportiv din noul val, capabil să treacă de jucători precum Nadal şi Djokovici, în partide succesive.

Când spui French Open, la masculin, automat te gândeşti la Rafael Nadal (Spania, 35 de ani, 5 ATP) cu un record incredibil: 13 titluri, la Roland Garros! Doar că acum ibericul are probleme medicale. Aşadar, Novak Djokovici (34 de ani, 1 ATP) are o şansă în plus de a-şi apăra titlul cucerit, anul trecut.

Dincolo de această rivalitate tradiţională, toţi ochii vor fi pe puştiul-minune, Carlos Alcaraz (Spania, 19 ani, ATP). Poreclit „Noul Nadal“. Acesta vine, la Paris, pe cai mari, având zece victorii la rând pe zgură, bilanţ cu care a luat titlul, la Barcelona şi la Madrid. Şi atenţie: în Capitala Spaniei, în drumul său spre trofeu, Alcaraz i-a învins pe Nadal şi pe Djokovici în partide succesive!

Alex Corretja, expert Eurosport, despre Carlos Alcaraz

*E o versiune modernă a timpului în care trăim. Noile generaţii se identifică mult mai mult cu Alcaraz decât cu Rafa, care are 35 de ani. Deşi Nadal e reperul nostru, pentru noile generaţii nu înseamnă atât de mult. Alcaraz va atrage noua generaţie care e mai departe de Rafa din cauza vârstei.

*Nadal ne-a răsfăţat pe noi şi, la fiecare turneu important, a fost mereu acolo. E idolul vieţii noastre, dar pentru cei tineri Alcaraz va însemna mult mai mult. Ei îl văd cu acel fel calm de a fi, ca tinerii de azi, şi asta îl face special pentru că es foarte bun pentru tenisul şi sportul spaniol.

*În primul rând, la Alcaraz „materia primă“ e spectaculoasă. Are nişte lovituri care îi dau încredere în sine, încredere că îşi poate răni adversarii. Şi, de asemenea, convingerea lui, faptul că ştie că poate fi cel mai bun. Nu ştiu când, dar am încredere că va fi numărul 1 mondial.

*Asta se datorează modului său de a gândi, iar potenţialul său îl face să creadă că poate fi cel mai bun. Are atât de multe arme... Asta îl face un jucător foarte greu de învins. E riscant să spunem că va fi sportivul care va domina circuitul. Deşi ceilalţi n-au izbucnit cu o forţă atât de surprinzătoare la vârsta de 19 ani, sunt, totuşi, rivali foarte greu de învins.

Eurosport transmite turneul de la Roland Garros.

Premiile puse în joc la French Open 2022

*Turul I: 62.000 de euro

*Turul II: 86.000

*Turul III: 125.800

*Optimi: 220.000

*Sferturi: 380.000

*Semifinale: 600.000

*Finalist: 1.100.000

*Campion: 2.200.000

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG