Fraţii “Meridian”, doar un paravan?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preluarea clubului “U” Cluj de către Călin şi Gheorghiţă Bultoc ridică multe semne de întrebare

Neoficial, se vorbeşte că Florian Walter va deţine în continuare controlul asupra clubului ardelean, iar fraţii Bultoc sunt doar “de décor”. Există mai multe indicii în această direcţie: Marius Şumudică, noul antrenor, a semnat contractul în biroul lui Florian Walter. Tehnicianul nu a negat acest fapt, iar suporterii au devenit suspicioşi, provocând o reacţie din partea lui Şumudică: “Sunt nişte lucruri pe care nu le ştiu în momentul de faţă. În momentul în care am semnat cu domnul Mărginean mi s-a spus că semnează el pentru că în următoarele zile vor fi rezolvate şi actele. Condiţiile din contract le-am negociat cu unul dintre fraţii Bultoc, nu ştiu cum îl cheamă. Eu nu am nicio treabă cu Walter şi vă spun că dacă el este în continuare la echipă eu nu voi mai ramâne antrenor, eu nu mă prostituez ", a spus noul antrenor de la U Cluj.

Afaceri în picaj

Conform ultimei ediţii a topului Forbes, averea familiei Bultoc se cifrează în acest moment undeva la 12-13 milioane de euro, scăderea faţă de anii precedenţi fiind cauzată de “îngheţarea” pieţii de vânzări auto. Cu aceşti bani, e greu de susţinut o echipă de fotbal pe o perioadă mai îndelungată de timp.

Cine sunt fraţii Bultoc de fapt?

Călin Bultoc (45 de ani) şi Gheorghiţă Bultoc (47 de ani) au crescut la graniţa cu Moldova , în comuna botoşăneană Rădăuţi-Prut. Veniţi în Bucureşti la începutul anilor 90, cei doi s-au lansat în afaceri, dezvoltând de-a lungul timpului “imperiul” Meridian: taximetrie, vânzări de autoturisme noi (dealer Dacia-Renault) sau rulate (Meridian Ocazii), construcţii, imobiliare, curăţenie. Au păstrat tot timpul o aură de mister în jurul lor, nefiind nici pe departe amatori de publicitate, ba chiar din contră. Se spune că afcerilor lor s-ar fi intersectat cu cele ale lui Florian Walter la un moment dat. În 2009,fraţii Bultoc sau “fraţii Meridian”, cum sunt ei cunoscuţi în lumea afacerilor, au donat două miliarde de lei pentru restaurarea bisericii din comuna natală, Rădăuţi-Prut.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare