FOTOGALERIE NE-A VIZITAT UN MARE CAMPION. Tecău: „Vreau să fiu cel mai bun din lume“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proaspătul campion de la Australian Open, la dublu-mixt, Horia Tecău, a vizitat azi redacţia „Adevărul“. Zâmbitor şi timid. Aşa s-a prezentat sportivul român în faţa jurnaliştilor. A adus cu el şi trofeul. În cele aproximativ 90 de minute pe care le-a petrecut la noi, Tecău ne-a povestit cum este să fii campion, ce-a simţit imediat după ce s-a terminat finala de la Antipozi, dar şi multe altele.

Horia Tecău a fost asaltat încă de la intrarea în sediul redacţiei noastre din Pipera de foarte mulţi admiratori. Îmbrăcat casual, Tecău a venit şi cu o geantă sport, din piele, în care se afla trofeul câştigat în Australia. După o şedinţă foto ad-hoc, urmată de o sesiune de autografe, Horia ne-a povestit cum este să fii campion, cum a sărbătorit, dar şi care este obiectivul său numărul unu.

Horia Tecău n-a avut timp să celebreze succesul de la Australian Open. El va rămâne în ţară până sâmbătă după care va reintra în circuit. Până atunci, se antrenează în fiecare zi. „Am sărbătorit succesul în avion. Oricum, sâmbătă plecăm la Rotterdam pentru un nou turneu. Obiectivul meu este să ajung numărul unu mondial la dublu, obiectiv perfect realizabil“, ne-a spus Tecău.

CITIŢI mâine în ediţia printată a publicaţiilor „Adevărul“ şi „Click“ materiale ample despre campionul român.

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată