FOTO Ţinute de gală pentru Simona Halep, Hagi, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac. Cum au apărut aceste nume mari din sport la gala de la Ateneul Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gala Asociaţiei Presei Sportive din România, care a aniversat 90 de ani de la înfiinţare, a avut loc aseară la Ateneul Român şi s-a bucurat de prezenţa celor mai mari nume din sportul românesc.

La evenimentul organizat de Dumitru Graur, preşedintele APS, au fost multe personalităţi ale sportului, între care Gheorghe Hagi, Andrei Pavel, Victor Hănescu, Horia Tecău, Cristian Balaj, Bogdan Stelea, Elisabeta Lipă, componente ale loturilor de canotaj, gimnastică şi scrimă, Ion Ţiriac, Ilie Năstase, Ivan Patzaichin, Elizabeta Samara şi Octavian Morariu.

 Cum era şi de aşteptat, apariţia serii a fost cea a Simonei Halep, numărul 1 mondial din tenisul feminin, care a venit însoţită de părinţii săi. Amabilă şi zâmbitoare, Simona s-a întreţinut cu mare parte dintre cei prezenţi, a urcat pe scenă şi a povestit care sunt planurile ei în perioada următoare. Vezi AICI ce a declarat Simona Halep.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete